duminică

28 aprilie, 2024

20 ianuarie, 2022

Pe măsură ce lumea se pregătește pentru cele mai politizate Jocuri Olimpice dintr-o generație, Occidentul a încercat să găsească o poziție comună în relația cu țara gazdă.

Jocurile încep la Beijing pe 4 februarie, China fiind acuzată de încălcarea drepturilor omului, inclusiv de reprimarea minorității uigure din regiunea Xinjiang, și cu un star al tenisului, Peng Shuai, cu situație incertă după ce a acuzat un fost oficial de vârf al Partidului Comunist de agresiune sexuală.

Liderii mondiali știu că pentru mulți sportivi Jocurile Olimpice reprezintă o ocazie unică în viață și nu vor să își priveze atleții de această șansă. A fost respinsă ideea unui boicot general al JO, dar o serie de națiuni au luat măsura unui boicot diplomatic, cu argumentul că derapajele Chinei trebuie sancționate.


Politico o realizat un tablou al statelor care au aderat – sub o formă sau alta – la acest boicot diplomatic și al statelor care nu consideră necesar un asemenea gest. Pe lista ultimelor se găsește și România.

Mândrii de boicot

  • Lituania. Țara baltică a fost printre primele care au decis, la începutul lunii decembrie, să boicoteze diplomatic Jocurile Olimpice. „Ministrul de Externe Landsbergis nu va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe. Vilnius și Beijing au avut o relație furtunoasă în ultimele luni, declanșată de apropierea Lituaniei de Taiwan, pe care China îl consideră parte a teritoriului său.
  • SUA. Administrația Biden a anunțat pe 6 decembrie că nu va trimite în China nicio delegație oficială a SUA. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a citat „genocidul în curs și crimele împotriva umanității în Xinjiang” drept motive pentru boicot.
  • Australia. „Oficialii guvernamentali australieni… nu vor merge în China pentru acele jocuri. Sportivii australieni vor face totuși deplasarea”, a spus prim-ministrul australian Scott Morrison, guvernul său decizând să se alăture boicotului pe 8 decembrie.
  • Marea Britanie. Tot pe 8 decembrie, premierul britanic Boris Johnson a declarat că niciun miniștru nu va participa la Olimpiadă din cauza încălcărilor drepturilor omului în China. „Va avea loc efectiv un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing”, a spus el.
  • Canada. Și Canada și-a anunțat boicotul diplomatic pe data de 8 decembrie. „Nu vom trimite nicio reprezentanță diplomatică la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Beijing în această iarnă”, a declarat premierul Justin Trudeau. Decizia Canadei nu ar trebui să fie „o surpriză” pentru China, a adăugat el.
  • Belgia. „Guvernul federal nu intenționează să trimită niciun reprezentant la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo. Administrația sa a adoptat poziția pe 14 decembrie, ”indiferent de orice eventuală poziție a UE”.
  • Danemarca. Nici Danemarca nu va trimite o delegație diplomatică oficială la Beijing. „Nu este un secret pentru nimeni că noi, partea daneză, suntem foarte îngrijorați de situația drepturilor omului din China”, a declarat ministrul de externe Jeppe Kofod pe 14 ianuarie.
  • Estonia. Președintele Estoniei, Alar Karis, și oficialii săi guvernamentali nu vor călători la Beijing, a declarat luni un purtător de cuvânt al ministerului de externe: „Ministerul Afacerilor Externe nu știe de vreun membru al guvernului estonian care intenționează să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing”, a spus purtătorul de cuvânt.

Pandemia, invocată drept scuză

  • Noua Zeelandă. Viceprim-ministrul Grant Robertson a declarat pe 7 decembrie că Noua Zeelandă nu va trimite niciun oficial guvernamental în China. „Au fost o serie de factori, dar mai ales au de-a face cu COVID”, a spus el.
  • Austria. Cancelarul austriac Karl Nehammer a vorbit în decembrie împotriva a ceea ce el a descris a fi „politizarea Jocurilor Olimpice”. Cu toate acestea, din cauza cerințelor legate de coronavirus din China, nu vor fi prezenti politicieni de nivel înalt din Austria. „Prefer să mă întâlnesc personal cu sportivii noștri la Viena”, a spus Nehammer.
  • Slovenia. Pe 5 ianuarie, președintele sloven Borut Pahor a anunțat că nu va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing. El a citat valul actual de coronavirus drept motiv al absenței.
  • Suedia. Suedia nu va trimite niciun reprezentant guvernamental la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din cauza pandemiei de COVID-19, a declarat ministrul Sportului, Anders Ygeman, pe 11 ianuarie. „Nu este un boicot diplomatic”, a clarificat Ygeman.
  • Țările de Jos. Țările de Jos nu vor trimite o delegație diplomatică oficială la Jocurile Olimpice, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de externe pe 14 ianuarie, invocând restricțiile COVID-19. Datorită măsurilor restrictive, purtătorul de cuvânt a spus că nu vor exista suficiente opțiuni semnificative pentru a discuta „marea preocupare a Țărilor de Jos cu privire la situația drepturilor omului”.

Cine și-a cumpărat bilet de avion către Beijing

Guvernul polonez a anunțatmarți că la Olimpiadă va participa președintele Andrzej Duda, cel mai înalt oficial al UE care a face acest lucru. Polonia se alătură altor țări europene, precum Franța, Italia, Norvegia și Finlanda, care își trimit reprezentanți în China. Alte țări membre UE care vor avea prezență diplomatică la Beijing includ Letonia, România, Cehia, Irlanda și Grecia.

Cu 2 săptămâni înainte de Olimpiadă mai sunt și indeciși.

Ministerul german de externe a declarat marți pentru Politico că își menține poziția exprimată pe 29 decembrie: „Coordonăm în prezent o linie comună cu partenerii noștri din UE”.


Nici colegii lor din ministerul spaniol de externe nu s-au decis. „Pentru moment, nu a fost luată nicio decizie cu privire la reprezentarea Spaniei în acest eveniment”, a răspuns ministerul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: