Ce și cât înseamnă, de fapt, majorarea cu 10% a punctului de pensie

Creșterea de 10% a punctului de pensie începând cu luna septembrie de la 1.265 lei la 1.391 lei ar echivala la nivel bugetar cu o majorare a efortului financiar de 12,3% în acest an față de anul trecut. Asta în locul celei de 9,5% DEJA ACORDATE PENTRU 2020, atunci când s-a făcut creșterea cu 15% de la 1 septembrie 2019. Faptul că s-a încheiat anul 2019 nu înseamnă că au dispărut efectele măsurilor luate pe parcursul lui.

Așadar, pentru buget, punctul de pensie a fost de 1.155 lei în 2019 (media rezultată din cei 1.100 lei acordați timp de opt luni și 1.265 lei timp de patru luni) și, dacă nu se mai majorează nimic, va fi de 1.265 lei pe 2020. Ceea ce pentru stat înseamnă un cost suplimentar de 9,5% la pensii FĂRĂ a lua în calcul majorarea, într-un an în care vom avea un recul economic estimat oficial a fi între -1,9% (MF) și -6% (raport CE)

Dacă adăugăm o creștere de 10% care se conturează deja pentru data de 1 septembrie 2020, problema mare nu e că ne ducem în acest an la un efort bugetar majorat de la 9,5% la 12,3%. Ci faptul că, din nou, acordăm DEJA o creștere mascată (pentru percepția publică) de 7,3% care va trebui prinsă în bugetul pe 2021.

7,3% înseamnă 1.391 lei (cât ar fi noua valoare a unui punct de pensie indexat cu 10%) față de media ce ar crește la 1.297 lei pe acest an – din nou pe bază de combinare a opt luni cu 1.265 lei și patru luni cu 1.391 lei -. După care acordarea altor 10% pe sistemul deja instituit de la 1 septembrie 2021, ar trimite punctul de pensie la 1.530 lei și majorarea efortului bugetar anual la 10,8%.

Majorări care par mai mici decât efortul bugetar real

Și tot așa, cu o majorare care pare mai mică decât efortul bugetar real, deoarece nu prea stă nimeni să facă medii din opt luni de un fel și patru luni de altfel. Motiv pentru care conștiința publică resetează percepția (altminteri, firesc) la început de an. Și apar mereu alte opinii de noi indexări aplicate mai devreme, inclusiv pe fosta variantă (altminteri, mult mai logică, dar ori, ori), cu inflația plus jumătate din creșterea salariului real.

Pur și simplu, dacă e dificil de gestionat comunicarea unor medii aritmetice, ar fi mult mai bine să se interzică orice majorare pe parcursul anului calendaristic iar indexările să se acorde strict de la 1 ianuarie, pentru a se suprapune pe exercițiul bugetar anual. Fără „aruncarea pisicii”, cu obligațiile aferente, peste gardul bugetar al anului viitor.

În treacăt fie spus, patru majorări succesive cu câte 10% NU înseamnă la final o majorare de 40%, ci de 46,4%. Deși poate părea bizar unora, împărțirea în patru a unei majorări cu 40% se face prin aplicarea succesivă a unor creșteri de 8,8% pe an și nu cu 10% pe an (tot în treacăt fie precizat, 1775 lei față de 1.265 lei înseamnă 40,3% și nu 40%).

Una peste alta, se impun două observații esențiale:

1.Trebuie legat domeniul social de evoluția economiei, pentru a nu compromite alte segmente ale bugetului, a nu împovăra fără rost generațiile viitoare și a se simți ȘI PENSIONARII conectați la evoluțiile din țara care le asigură veniturile.

2.Trebuie găsit un acord politic prin care să nu se mai facă ikebana cu promisiuni electorale pe mai mulți ani, aplicate selectiv și parțial (creșterea punctului de pensie la 1.265 lei a fost amânată de la 1 aprilie la 1 septembrie 2019 iar cea de 1.400 lei de la 1 aprilie 2020 prevăzută în același program de guvernare a fost uitată complet, rămânând doar promisiunea, legalizată cu sprijinul actualilor guvernanți, a celor 1.775 lei de la 1 septembrie în loc de 1 octombrie – vezi Programul de guvernare 2017 – 2020, pagina 22, din care s-au respectat întocmai doar primele două indexări). „Echitatea trebuie să fie și pentru pensionari, alături de salariați și celelalte categorii sociale. De aceea punctul de pensie va crește în următorii 4 ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi 1.400 lei și la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.”

Toată lumea are dreptate, inclusiv matematica elementară

De altfel, nu avea nimeni cum să prevadă criza actuală iar bunele intenții nu țin loc de realitatea economică. Care nici nu părea până anul trecut să evolueze chiar atât de departe de proiecția făcută în 2017 pentru programul de convergență (vezi site-ul CNSP), deși trendul ar fi trebuit să ridice semnale de alarmă chiar și fără criza Covid:

Concret, dacă la finele lui 2019 creșterea cumulată a PIB pe primii trei ani din programul care viza „dublarea” punctului de pensie de la 871,70 lei la 1.775 lei, era destul de aproape de prognoza inițială ( +16,4% în loc de +17,3%), a fost suficient un singur an cu (mari) probleme, pentru ca cele +24% vizate și necesare pentru majorarea pensiilor să se transforme în 9,4% – 14,2%, după cum e mai pesimistă Comisia Europeană și deja recunoscut cam optimist Guvernul.

Ori, dacă admitem că programul inițial era corect iar creșterea PIB de 24% era necesară, atunci să vedeți ce se întâmplă după regula de trei simplă cu „dublarea” programată. 14,2%, doar dacă s-ar reuși obținerea unei scăderi economice de numai -1,9%, ar fi 59% din ecartul între 871,70 lei și 1.775 lei, ceea ce ar conduce spre un punct de pensie de cel mult 1.395 lei. Ca să vedeți coincidență cu indexarea de 10% propusă.

Dar dacă are dreptate CE și ne ducem la -6%, ceea ce nu ar trebui să ne suprindă după recentele cifre anunțate pentru economii ceva mai puternice decât a noastră și de care depindem, atunci rămânem pe patru ani cu un rezultat de creștere PIB cumulat de doar 39% din cel scontat. Care conduce la 1.224 lei, ușor sub valoarea deja acordată.

Pe scurt, RESPECTÂND chiar programul inițial de majorare a pensiilor corelat cu avansul PIB, în evaluarea CE nu sunt bani pentru nicio creștere de pensii la 1 septembrie 2020 și ar rămâne în vigoare majorarea de 9,5% deja acordată la 1 septembrie anul trecut pentru acest an. MAXIM ce se poate da, în cazul cel mai fericit, ar fi indexarea de 10%. Vehiculată de bună credință și nu ca o penalizare virtuală, legată de o creștere a PIB devenită iluzorie.