Săptămâna trecută a intrat în faliment Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), singurul producător de apă grea din Europa și cel mai mare din lume.
Un faliment anunțat, pentru că acest combinat a fost gândit de la început ca o unitate cu perioadă de viață determinată, potrivit surselor cursdeguevrnare.ro, adică pentru asigurarea apei grele necesare funcționării reactoarelor de la Cernavodă.
Falimentul era previzibil chiar din 2013, când a intrat în insolvență, dar procedura s-a amânat din motive electorale, potrivit unor surse. La jumătatea anului 2013, Regia avea datorii totale de peste 900 de milioane de lei:
Parte din programul de energie nucleară, RAAN a fost proiectat de la început cu misiunea principală de a aproviziona cele cinci reactoare planificate de Nicolae Ceaușescu la Cernavodă.
Avea cea mai mare capacitate de producție din lume (180 de tone de apă grea pe an, comparativ cu 60 de tone anual – Argentina și 160 de tone anual – India), dar costurile de producție erau tot mai necompetitive din cauza managementului defectuos din ultimii ani.
Producția sa anuală însemna echivalentul încărcării inițiale a unei unități CANDU 6 pe o perioadă de 3 ani.
“Maurul și-a făcut datoria”
Cantitățile pentru reactoarele 1 și 2 au fost produse până în 2012 (în total 2.012 tone) și au costat statul 1,4 miliarde lei, iar producția de apă grea pentru reactoarele 3 și 4 a început în 2006 și a fost finalizată și ea:
În afara acestor cantități livrate pentru Cernavodă, RAAN a mai vândut, cantități mici, către:
- Coreea – 32.000 kg
- China- 20.000 kg
- Germania – 6.000 kg
- SUA – 200,162 kg
- ICSI Rm. Vâlcea- 120,85 kg
- ITIM Cluj Napoca- 39,6 kg
- BIOTEHNOS Bucuresti – 0,5 kg
Stocul de apă grea la data 14 octombrie 2013 era de 131.270,6413 kg.
Pentru 2014, prețul de vânzare stabilit de Consiliul Concurenţei era de 2.146 lei pe kilogramul de apă grea, fără TVA.
Dacă în anii anteriori, veniturile din vânzarea de apă grea reprezentau peste 50% din veniturile din producția vândută, în 2013, odată cu încheierea livrărilor către stat (în contul necesarului de la Cernavodă), acest procent a coborât la doar 0,09%:
Cel puțin 70 de milioane de lei datorii s-au acumulat după intrarea în insolvență a RAAN, dar falimentul a fost amânat, potrivit unor surse pentru că ar fi provocat pierderi electorale în județul Mehedinți unul dintre cele mai sărace din țară, dar fief PSD.
ROMAG-Termo, componenta din RAAN care producea aburul tehnologic pentru combinatul de apă grea, era singurul furnizor de apă caldă și căldură din Drobeta Turnu Severin (municipiul reședință de județ), cu aproximativ 33.000 de apartamente conectate la rețeaua de distribuție.
Din cei aproape 2.700 de angajați pe care-i avea în momentul intrării în insolvență, în noiembrie au fost disponibilizați peste 1.500, ei primind timp de doi ani ajutor de șomaj și un venit lunar de completare până la 1.700 de lei.
Principalele cauze ale falimentului:
- Investițiile făcute (prin credite bancare). Cea mai importantă este investiția în proiectul “Instalaţia de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii”, impusă de legislaţia referitoare la protejarea mediului. Valoarea inițialeă a contractului a fost de 165 de milioane de lei, dar s-a dublat ulterior, prin prin lucrări suplimentare, până la 341 de milioane de lei. Aflată în faliment, ROMAG, partea cu termocentrala de la RAAN, deține acum una dintre cele mai moderne instalații de acest gen din țară.
- Supraîndatorarea. Gradul de îndatorare (proporţia în care activul total este finanţat din alte surse decât cele proprii, cum sunt credite, furnizori, datorii la stat, etc.) ajunsese în 2013 la 53%. Valoarea datoriilor totale la jumătatea lui 2013 se ridica la 924 milioane lei
- Costurile ridicate de producţie ale produsului fabricat (apa grea), ceea ce a condus la stocuri ridicate și nevalorificarea lor.
- Contracte dezavantajoase cu firme private (ajunse ulterior în atenția procurorilor)
Un raport din 2015 al Ministerului Finanțelor referitor la situația companiilor de stat arăta că regia s-a aflat în 2014 pe locul doi în topul companiilor aflate în insolvenţă sau în lichidare și cu cele mai mari pierderi: Oltchim se afla pe prima poziție (cu 459,3 milioande de lei), urmată de RAAN (86 de milioane de lei) şi de Electrocentrale Galaţi (50 de milioane de lei).