2 octombrie, 2018

Dacia Duster va fi disponibilă cu un nou motor pe benzină-  SUV-ul produs la Mioveni, anunță Digi 24, va putea fi comandat cu motorizare de 1.3 litri TCe în versiuni de 130 CP și 150 CP.

La finalul anului trecut, Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi și Daimler au lansat un nou motor în cadrul familiei Energy TCe. Este vorba despre unitatea de 1.332 cmc care în prezent echipează o serie de modele din gama Mercedes-Benz și Renault.

„Acest propulsor dispune de un bloc motor din aluminiu, care beneficiază de noua tehnologie pentru tratamentul de suprafaţă al interiorului cilindrilor, intitulată ‘Bore Spray Coating’. Aceasta permite un control mai eficient al temperaturii, având ca rezultat o creştere a performanţelor şi un confort sporit în utilizare. Pentru a reduce emisiile de particule, noile motoare pe benzină cu injecţie directă integrează de acum un filtru de particule (FAP)”, se arată în prezentarea oficială a noului motor.


Propulsorul este disponibil în două variante de putere – de 130 CP (96 kW) la 5000 rpm şi un cuplu maxim de 240 Nm la 1500 t/min, cu 5 CP mai mult faţă de generaţia precedentă, respectiv 150 CP (110kW) la 5250 rpm şi un cuplu maxim de 250 Nm la 1600 t/min, cu 25 CP mai mult faţă de generaţia precedentă.

Noile motoare pe benzină vor fi disponibile pentru început pe modelul Duster 4×2, iar de la jumătatea anului 2019 şi pe versiunile 4×4.

Producătorul auto a mai anunţat, la Salonul Auto de la Paris, că toate modelele gama Dacia vor beneficia, până la sfârşitul acestui an, de un sistem de navigaţie performant. Noua versiune a sistemului Media Nav Evolution asigură un acces mai rapid şi mai uşor la o serie largă de funcţii şi aplicaţii şi va fi disponibilă la vânzare la acelaşi preţ ca şi versiunea precedentă.

Salonul Auto de la Paris şi-a deschis porţile, marţi, pentru reprezentanţii presei, care vor putea vizita, timp de două zile, standurile producătorilor prezenţi la evenimentul organizat în capitala Franţei. Expoziţia va fi deschisă publicului din 4 până pe 14 octombrie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: