ce este piața primară de capital

27 aprilie, 2023

Din acest articol vei afla ce este piața primară de capital, care sunt caracteristicile sale și prin ce se deosebește de piața secundară de capital.

Ce este piața de capital

Înainte de a explica ce este piața primară de capital vom detalia ce este piața de capital.

Piața de capital desemnează piața în cadrul căreia sunt vândute și cumpărate valori mobiliare, cunoscute și sub numele de titluri de capital ori instrumente financiare. Acestea pot fi acțiuni la diverse companii, obligațiuni, titluri de stat (emise de guverne), unități de fond (emise de fondurile de investiții), instrumente financiare derivate (contracte futures, forward, de opțiuni, swap-uri) etc.

Care sunt componentele pieței de capital


Piața de capital include toate entitățile, operațiunile și procesele desfășurate pe această piață.

Potrivit unui ghid realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), piața de capital din România include:

  • piețele de instrumente financiare și instituțiile specifice acestora (burse, societăți de servicii de investiții financiare, emitenții de titluri de capital – care pot fi companii cu capital privat ori de stat);
  • operațiunile (serviciile și activitățile de investiții, ofertele publice etc.);
  • organismele de plasament colectiv (de exemplu, fondurile de investiții).

Piața primară și piața secundară de capital

Revenind la ce este piața primară de capital, trebuie menționat că piața de capital cuprinde piața primară și piața secundară.

Piața primară reprezintă acel segment al pieței de capital în care sunt puse la dispoziția investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare, se arată în ghidul ASF. Cu alte cuvinte, pe piața primară de capital se vând / cumpără valorile mobiliare (instrumentele financiare, titlurile de capital) care sunt emise prima dată.


Societățile, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzarea de instrumente financiare nou emise. Acestea se numesc nou emise deoarece nu au mai fost puse în circulație până atunci.

Ce este piața secundară de capital

În schimb, piața secundară de capital este piața în cadrul căreia se tranzacționează instrumentele financiare deja emise. Bursele precum Bursa de Valori București, Bursa de Valori din New York ori NASDAQ sunt exemple de piețe de capital secundare, la care are acces și publicul larg, ce poate cumpăra sau vinde în mod liber titluri de capital.

Practic, în cadrul pieței secundare de capital, investitorii vând sau cumpără unii de la alții aceste valori mobiliare, nu de la entitatea emitentă.

Ce este piața primară de capital – definiție

Înțelegem mai bine ce este piața primară de capital dintr-un ghid realizat de societatea de brokeraj Estinvest.

Potrivit sursei citate, piața primară – numită și piața noilor emisiuni – este acea piață pe care are loc transferul inițial de bani de la investitori către firme, odata cu emiterea de acțiuni.

Mai exact, o companie care vrea să adune capital de la investitori emite noi titluri de capital (de exemplu, acțiuni) care sunt vândute pe această piață primară. Așadar, valorile mobiliare nou emise se vând / cumpără pe piața primară de capital.

Prima vânzare a valorilor mobiliare emise se realizează în cadrul pieței primare, caracterizate prin existența unui singur vânzător, care este emitentul valorilor mobiliare, se arată în ghidul Estinvest. Vânzarea se face de regulă la un preț unic de vânzare a valorilor mobiliare, dar pot fi stabilite și intervale de preț diferite pentru anumite segmente de investitori.

ce este piața primară de capital
Foto: PhotoMIX-Company / pixabay.com

Ce este piața primară de capital – oferta publică inițială

Specialiștii societății de brokeraj mai notează că piața primară are rolul de plasare a emisiunilor de valori mobiliare, pentru atragerea capitalurilor disponibile pe termen mediu și lung atât pe piețele interne de capital, cât și pe piețele internaționale.

Un exemplu de emisiuni pe piața primară de capital este oferta publică inițială (initial public offering – IPO), când o companie se listează la bursă și emite pentru prima dată acțiuni care pot fi cumpărate de publicul larg.

Ce este piața primară de capital – alocarea preferențială

Un alt exemplu de operațiune ce are loc pe piața primară de capital este plasamentul privat. Acesta definește vânzarea directă de titluri de capital (de pildă, acțiuni) către un grup restrâns de investitori, fără ca valorile mobiliare respective să fie disponibile publicului larg.

Similară este și alocarea preferențială. Această operațiune are loc tot pe piața primară de capital și constă în oferirea de acțiuni la un preț special sau redus către anumiți investitori (aceștia pot fi fonduri de investiții, bănci etc). Prețul preferențial nu este accesibil publicului larg, se arată într-un ghid realizat de investopedia.com.

Mai trebuie menționat că, de multe ori, acțiunile nou emise pe piața primară sunt oferite spre vânzare unor categorii de investitori specifici, care cumpără titluri direct de la compania emițătoare, de multe ori în condiții preferențiale, se arată pe platforma de tranzacționare admiralmarkets.com.

Ce este piața primară de capital – stabilirea prețului inițial

Putem spune că piața primară de capital este o sursă de noi valori mobiliare. Adesea organizată în cadrul unei burse, piața primară de capital este locul unde companiile, guvernele și alte grupuri obțin capital prin vânzarea de acțiuni sau obligațiuni, mai notează investopedia.com.

Piețele primare de capital sunt facilitate de grupuri de subscriere formate din bănci de investiții care stabilesc un interval de preț de început pentru o anumită valoare mobiliară și supraveghează apoi vânzarea titlurilor respective către investitori.

Odată ce vânzarea inițială de titluri de capital s-a terminat, tranzacțiile ulterioare sunt realizate pe piața secundară, aici având loc, de fapt, cea mai mare parte a tranzacțiilor desfășurate la bursă.

Foto: ccfb  / PhotoMIX-Company / pixabay.com

Te-ar putea interesa și:

Ce este indicele bursier DAX. Cele 40 de companii ce îl alcătuiesc

Ce este un SSIF. Ghid cu exemple și lista serviciilor prestate

Ce este piața de capital și cum funcționează. Ghid în 10 pași

Ce este oferta publică inițială. 6 pași pentru a-ți lista compania la bursă

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: