vineri

26 aprilie, 2024

17 octombrie, 2013

Comisia Europeană a declanșat o acțiune de infringement împotriva României şi Cehiei pentru că nu au furnizat informaţii cu privire la implementarea Directivei 2010/31/EU referitoare la eficienţa energetică a clădirilor, anunță un comunicat al CE.

Comisia Europeană cere României şi Republicii Cehe să îi notifice toate măsurile de transpunere a Directivei, care trebuia să fie transpusă în legislaţia naţională până la 9 iulie 2012.

Dacă România şi Cehia nu îşi îndeplinesc obligaţia legală în termen de două luni, Comisia ar putea lua decizia de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, avertizează CE.


Potrivit Directivei 2010/31/EU, statele membre trebuie să instituie şi să aplice cerinţe minime privind performanţa energetică a clădirilor şi să se asigure că este realizată certificarea performanţei energetice a clădirilor. Totodată, documentul prevede realizarea unor inspecţii periodice a sistemelor de încălzire şi de aer condiţionat.

De asemenea, Directiva solicită statelor membre să se asigure că, începând din 2021, toate clădirile noi vor fi „clădiri cu consum de energie aproape zero”.

Comisia Europeană a adoptat, joi, 108 decizii împotriva statelor membre, printre care se numără 12 avize motivate şi 5 sesizări ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Printre statele membre avertizate de către Comisia Europeană se numără și Belgia, care ”nu respectă în integralitate prevederile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene în ceea ce priveşte scutirile fiscale aplicabile instituţiilor Uniunii”. În acest caz s-a decis sesizarea CJUE.


Bulgaria este și ea trimisă la CJUE, pentru că nu a asigurat protecţia unor habitate unice şi specii importante, iar Spania pentru că nu a aplicat în integralitate directiva UE care stabileşte norme de bază privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor în ceea ce îi priveşte pe membrii Gărzii Civile.

CE a decis să trimită Germania în faţa Curţii din cauza unei lacune din legislaţia naţională privind accesul la justiţie în probleme de mediu, iar Polonia – implementarea incorectă a prevederilor Directivei 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, bunuri şi servicii.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: