marți

16 iulie, 2024

10 mai, 2024

Președintele Chinei, Xi Jinping, își încheie astăzi călătoria europeană în Ungaria, unde, potrivit Politico, va lăsa celui mai mare fan al său din Europa – premierul Viktor Orbán – 16 noi acorduri de cooperare, care acoperă cam totul, de la mașini la energia nucleară, și investiții de 16 miliarde de euro.

Vineri, Xi și Orbán au anunțat construirea unei noi fabrici de vehicule electrice, investiție a Great Wall Motor din China, în orașul Pécs, din sudul Ungariei. Aceasta se adaugă primei fabrici europen a gigantului chinez de vehicule electrice BYD din Szeged.

„Într-o călătorie de aur în relațiile China-Ungaria”

Într-o scrisoare deschisă intitulată „Într-o călătorie de aur în relațiile China-Ungaria”, publicată la începutul acestei săptămâni într-un ziar maghiar, Xi a lăudat o prietenie „la fel de blândă și bogată ca vinul Tokaji”.


Oricât de dulce este vinul Ungariei, parteneriatul său cu China este mult mai profitabil, atât din punct de vedere politic, cât și economic, și face ca Ungaria să devină un jucător dominant în trecerea continentului către vehiculele electrice.

Firmele chineze au investit 16 miliarde de euro în Ungaria, făcând din China investitorul numărul 1 al țării, a declarat miercuri, în timpul unui eveniment organizat de Chatham House, Péter Szijjártó, ministrul de externe al Ungariei,. „Privim cooperarea noastră cu China ca pe o oportunitate uriașă”, a mai spus el.

Ungaria se confruntă cu un ”potop” de investiții de-a lungul lanțului de producție a vehiculelor electrice. CATL, cel mai mare producător de baterii din lume, a investit peste 7 miliarde de euro într-o fabrică de baterii de 100 de gigawați în Debrecen.

„Proiectul greenfield din Ungaria va fi un pas uriaș în expansiunea globală a CATL”, a declarat fondatorul companiei Robin Zeng în anunțarea acordului.


„Strategia maghiară este de a deveni un centru global de producție de baterii electrice”, a declarat Ágnes Szunomár, cercetător la China Observers.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: