Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a luat la cunoștință despre propunerile de modificare a Codului Fiscal anunțate în ultimele zile și, prin intermediul unui comunicat, anunță că susține ”modernizarea, simplificarea și debirocratizarea sistemului fiscal românesc, context în care salută inițierea unui dialog constructiv cu privire la introducerea anumitor măsuri avute în vedere prin proiectul menționat”.
Potrivit comunicatului, CDR își manifestă intenția de a analiza în detaliu prevederile proiectului care va fi supus dezbaterii publice și de a participa la dialogul asupra implicațiilor tehnice fiscale generate de schimbările vizate.
CDR consideră că propunerile anunțate constituie o bună bază de pornire a unui dialog real cu privire la simplificarea regimul contribuțiilor sociale, în sensul unificării contribuțiilor de asigurări sociale de stat și a celor de sănătate datorate de angajator și de angajat, precum și a plafonării reale per CNP a acestor contribuții, aspectele legate de formularea prevederilor și de tehnică legislativă rămânând a fi analizate și corectate în procesul de dezbatere publică.
De asemenea, CDR salută intenția de clarificare și simplificare a procedurii de analiză de risc în privința înregistrărilor de TVA, prin introducerea noțiunii de ”suspendare a codului de TVA” pentru o perioadă de 90 de zile în cazul în care se constată că un contribuabil prezintă risc fiscal ridicat în urma analizei de risc efectuate în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmând ca în această perioadă de suspendare să se verifice dacă acel contribuabil prezintă sau nu risc fiscal ridicat.
Limitarea analizei la contribuabilii cu risc fiscal ridicat, precum și eliminarea conceptului care a stat în mod eronat la baza solicitării formularului D088, și anume acela privind evaluarea intenției și capacității de a desfășura operațiuni economice, poate elimina multe dintre problemele apărute în practica ultimelor luni.
Alte aspecte de clarificare și simplificare introduse se referă la definiția sistemului de stock options plan și la tratamentul fiscal al diferitelor operațiuni de reorganizare la nivelul unui contribuabil, precum aporturi în natură cu active, fuziuni etc., precum și definirea regimului fiscal al aportului cu acțiuni efectuat de o persoană fizică.
CDR reiterează totodată că modificarea legislației fiscale trebuie să fie făcută în mod transparent și să țină cont de principiul predictibilității fiscale pentru care militează întreg mediul de afaceri, considerând că o dezbatere publică pe marginea proiectului de modificare a Codului Fiscal ar trebui să aibă loc într-un interval de 6 luni până la implementare și să conducă la amendamente benefice întregului mediu de afaceri, în sensul modernizării, simplificării și reducerii birocrației fiscale.