Procesele-verbale realizate de inspectorii ANAF, după începerea urmăririi penale și la solicitarea procurorilor, nu pot constitui mijloace de probă într-un dosar penal, conform unei decizii luate marți de CCR.
Aceste rezultate ale verificărilor realizate la cererea organelor de urmărire penală sunt folosite ca probe în dosare de evaziune fiscală, de spălare de bani sau cu alte infracțiuni economice.
Explicațiile urmează a fi aflate din motivarea deciziei.
Prezentăm integral comunicatul transmis de CCR privind excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.2331 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale art.350 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală:
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:
- 1. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art.2331 alin.(2) și alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 și ale art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 sunt neconstituționale.
- 2. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.2331 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) și (3) din același articol este neconstituțională.
- 3. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din același articol este neconstituțională.
Articolul 233 indice 1 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 și art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 se referă la Colaborarea cu organele de urmărire penală:
(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intra în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.
(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.
(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110.
