CCR a decis, miercuri, că nu există conflict juridic de natură constituțională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa constituirii completurilor de trei judecători. Dacă acestea ar fi fost declarate nelegale, o nouă serie de foști oficiali condamnați pentru fapte de corupție ar fi putut încerca rejudecarea sau chiar anularea pedepsei.
Decizia de miercuri a fost luată pe sesizarea președintelui Senatului – Teodor Meleșcanu, și cea a Avocatului Poporului – Renate Weber, care acuzau faptul că judecătorii din componența lor nu au fost trași la sorți.
Este a doua decizie privind aceste completuri, după ce Curtea Constituțională a admis anul trecut sesizarea lui Florin Iordache, înregistrată de acesta când l-a înlocuit pe Liviu Dragnea la conducerea Camerei Deputaților.
Respectiva hotărâre, din iulie 2019, a declarat nelegale completurile de trei judecători specializate pe corupție, care se pronunță în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde ajung dosarele demnitarilor și înalților funcționari.
În urma deciziei de anul trecut, s-a ajuns la rejudecarea mai multor dosare, primul fiind cel al fostului ministru Dan Șova. Au urmat dosare ale altor foști lideri politici: Elena Udrea, Constantin Niță, Alina Bica etc.
În cazul altui fost demnitar, Darius Vâlcov, condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare, instanța a suspendat apelul și a stabilit sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a afla dacă are prioritate legislația națională sau cea europeană, în situația creată de decizia CCR.