Compromis la disputa constituțională privind achizițiile Bundesbank de eurobonduri
Un judecător de la Curtea Constituțională a Germaniei (CCG) a declarat că Bundesbank este singura care poate decide dacă se retrage sau nu din programul

CCR a decis, miercuri, că nu există conflict juridic de natură constituțională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa constituirii completurilor
Decizia CCR de miercuri, de a scoate președinția și CSM din procesul de revocare a unui înalt procuror nu e nici un simplu ”act tehnic”
Curtea Constituțională a constatat marți, cu majoritate de voturi, existența unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României și Ministerul Public, conflict generat de refuzul
E împotriva oricărei reguli de gestiune a unui text jurnalistic – să lași la final ”știrea” în sine – dar sper că demonstrația de până
Guvernul avea dreptul să modifice codurile penale fără avizul CSM și nu a intrat în conflict cu puterea legislativă și cea judecătorească atunci când a
Polonia se confruntă cu un serios conflict constituțional, după ce Tribunalul Constituțional a respins modificările operate de guvern pentru a-și spori influența asupra acestei instanțe,
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președinte