”Am făcut conferința de presă la spital pentru că bisturiul din mână n-o să mi-l ia nimeni. Sunt medic, am o meserie. Nu poate fi un demers pentru Primăria Capitalei fără sprijinul acestei coaliții. Din punctul meu de vedere, mandatul meu pe masa coaliției”, a anunțat vineri medicul Cătălin Cîrstoiu.
Candidatul PSD – PNL la primăria Capitalei a organizat vineri o conferință de presă în fața Spitalului Universitar, urmare a solicitărilor repetate ale lui Marcel Ciolacu ca acesta să clarifice în fața presei toate acuzațiile care i s-au adus în ultimele zile de campanie.
(Citește și: ”Marcel Ciolacu repetă: ”Cîrstoiu nu poate merge înainte ca fiind candidatul alianței până nu explică tot”)
HotNews a scris că în timp ce era manager la Spitalul Universitar de Urgență București Cîrstoiu a continuat să ofere consultații la clinica privată deținută de soția sa.
Explicațiile lui Cătălin Cîrstoiu
”Primul lucru legat de acuzațiile de incompatibilitate – opinia mea e că nici eu, nici presa, ci doar ANI poate emite raport să constate asta. Legat de participarea la consultații la Anemona – mi-am ajutat colegii care aveau nevoie de expertiza mea. Pacienții aleg singuri dacă merg la stat sau privat”, a răspuns Căttălin Cîrstoiu acestor acuzații.
În legătură cu candidatura sa, Cătălin Cîrstoiu a spus: ”Nu m-am trezit eu candidat, am avut o propunere. Mandatul meu a fost și este pe masa coaliției”.
Întrebat despre susținerea politică, Cîrstoiu a afirmat: ”Eu am simțit sprijinul lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, dar recunosc am fost cam singur în precampania aceasta. Am întâlnit mulți lideri de filiale care m-au sprijinit.
***