sâmbătă

20 iulie, 2024

Flux

Junii Braşovului vor dansa la Pavilionul României la Expo 2020 Dubai în cadrul programului dedicat Zilei Naţionale a României, scrie Agerpres. Vizitatorii vor avea prilejul să cunoască frumuseţea României prin intermediul unui program artistic diversificat, inspirat din cultura...
30 noiembrie, 2021
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au dat amenzi în valoare de 91,355 milioane de lei, în primele zece luni ale anului, scrie Agerpres. Conform datelor centralizate, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2021, numărul inspecţiilor efectuate...
30 noiembrie, 2021
Transelectrica are de recuperat 60,4 milioane de lei pentru serviciul de transport al electricităţii , scrie Agerpres. Aproape jumătate din sumă, adică 29,1 milioane de lei, reprezintă restanțele firmelor aflate în procedură de faliment, precum Regia Autonomă pentru...
30 noiembrie, 2021
Astăzi expiră termenul pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF, scrie Agerpres. „Aşa cum am anunţat, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control...
30 noiembrie, 2021
Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 20% în primele 10 luni ale anului, în speță 25.516, faţă de 21.319 în aceeași perioadă a anului trecut, scrie Agerpres....
30 noiembrie, 2021
Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, anunță că pâinea se va scumpi din nou pentru că s-a dublat prețul grâului, scrie Agerpres. ROMPAN este prima asociaţie constituită în România...
29 noiembrie, 2021
Mark Esper, ex-secretarul Apărării în administrația Donald Trump, dă în judecată Pentagonul pentru cenzurarea volumui său de memorii, scrie Reuters citată de Agerpres. Intitulată ‘A Sacred Oath’ (‘Un jurământ sacru’), cartea aduce la lumină evenimente care s-au petrecut...
29 noiembrie, 2021
Guvernul Naftali Bennett a aprobat imigraţia ”imediată” a 3.000 de etiopieni care au rude de gradul întâi stabilite în Israel, scrie AFP citată de News.ro. Această măsură urmează să permită ”primirea a mii de persoane care aşteaptă la Addis...
29 noiembrie, 2021
Pentru a-și scuti utilizatorii să aibă mai multe dispozitive de alimentare, Apple lucrează la un încărcător universal pentru produsele sale, scrie News.ro. Apple vrea să aibă un singur încărcător pe care utilizatorul să-l poată folosi pentru toate produsele...
29 noiembrie, 2021
Moscova a anunțat luni că armata rusă a efectuat cu succes un nou tir de testare a rachetei hipersonice de croazieră de tip Zircon, scrie AFP citată de News.ro. Mocova face acest anunţ după ce presa americană a...
29 noiembrie, 2021
OMS a anunțat că testele PCR sunt în continuare eficiente în detectarea noii variante Omicron și că pentru testele antigen rapide se fac studii care să evalueze acuratețea lor, scrie Digi24. Datele preliminare sugerează că varianta Omicron prezintă...
29 noiembrie, 2021
O asociație a fermierilor spanioli acuză faptul că mierea românească comercializată în magazinele iberice ar fi de fapt chinezească, scrie Agerpres. 4.000 de tone de miere din România au ajuns anul acesta pe rafturile magazinelor din Spania. Se pare însă...
29 noiembrie, 2021
După ce a provocat probleme  în Marea Britanie, furtuna Arwen a troienit duminică peste 100 de drumuri în nordul Spaniei, scrie Digi24. Meteorologii spun că se așteaptă ca efectele furtunii Arwen, care afectează aproape toată țara, să se facă...
29 noiembrie, 2021
Miniştrii sănătăţii din Marea Britanie, SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia se întâlnesc luni de urgență pentru a discuta despre evoluţia situaţiei legate de Omicron, scrie Digi24. Întâlnirea a fost convocată de Marea Britanie, deținătoarea președinției G7,...
29 noiembrie, 2021
Potrivit platformei de recrutare Bestjobs, cel mai bine plătit job vine din IT şi este oferit de o companie de software din Cluj-Napoca, scrie News.ro. Compania recrutează un Quality Assurance automation engineer pentru un salariu de 3.500 de...
29 noiembrie, 2021
Pentru a evalua impactul variantei coronavirus Omicron asupra cererii de petrol, OPEC a amânat şedinţele tehnice pentru joi, scrie Reuters citată de News.ro. Comitetul ministerial mixt de monitorizare, care cuprinde reprezentanţi ai grupului mai larg de producători de...
29 noiembrie, 2021
Iran, Turkmenistan şi Azerbaidjan au semnat un acord pentru livrarea anuală a aproximativ două miliarde de metri cubi de gaze naturale, scrie Reuters citată de News.ro. Conform acordului de schimb, Iranul va primi gaze din Turkmenistan şi va...
29 noiembrie, 2021
Pentru a elimina diferenţele de opinie dintre SUA și UE, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un consens provizoriu pentru un viitor acord privind prevenirea pandemiilor, scrie Reuters citată de News.ro. Proiectul de...
29 noiembrie, 2021
Noul val Covid-19, inflația și blocajele din aprovizionare au dus la un debut dezamăgitor al sezonului vânzărilor de Crăciun pentru comercianţii cu amănuntul, în Germania, scrie Reuter citată de News.ro. Potrivit unui sondaj realizat de asociația sectorului de...
29 noiembrie, 2021
SUA cooperează cu Germania pentru implementarea unui acord privind gazoductul Nord Stream 2, transmite Reuters citată de News.ro. Ministerul de Externe al Germaniei a declarat că a continuat să coopereze îndeaproape cu administraţia americană cu privire la implementarea...
29 noiembrie, 2021

Ziua României, la Expo 2020 Dubai

Junii Braşovului vor dansa la Pavilionul României la Expo 2020 Dubai în cadrul programului dedicat Zilei Naţionale a României, scrie Agerpres. Vizitatorii vor avea prilejul

Pâinea se scumpește iar, anunță ROMPAN

Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, anunță că pâinea se va scumpi din nou pentru că

Apple pregătește un încărcător universal

Pentru a-și scuti utilizatorii să aibă mai multe dispozitive de alimentare, Apple lucrează la un încărcător universal pentru produsele sale, scrie News.ro. Apple vrea să

Furtuna Arwen a troienit nordul Spaniei

După ce a provocat probleme  în Marea Britanie, furtuna Arwen a troienit duminică peste 100 de drumuri în nordul Spaniei, scrie Digi24. Meteorologii spun că se

Ziua României, la Expo 2020 Dubai

Junii Braşovului vor dansa la Pavilionul României la Expo 2020 Dubai în cadrul programului dedicat Zilei Naţionale a României, scrie Agerpres. Vizitatorii vor avea prilejul

Pâinea se scumpește iar, anunță ROMPAN

Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, anunță că pâinea se va scumpi din nou pentru că

Apple pregătește un încărcător universal

Pentru a-și scuti utilizatorii să aibă mai multe dispozitive de alimentare, Apple lucrează la un încărcător universal pentru produsele sale, scrie News.ro. Apple vrea să

Furtuna Arwen a troienit nordul Spaniei

După ce a provocat probleme  în Marea Britanie, furtuna Arwen a troienit duminică peste 100 de drumuri în nordul Spaniei, scrie Digi24. Meteorologii spun că se

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: