miercuri

17 iulie, 2024

10 februarie, 2024

Direcţia de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a constatat deficienţe şi nereguli în activitatea managementului societăţii Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, în urma unui control derulat în perioada 13 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024.

Între nereguli se numără facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, sau comercializarea într-o proporţie mai mare a produselor din import decât a celor provenite de la producătorii autohtoni, transmite Agerpres.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu.

14 firme ”au uitat” să plătească facturile emise de Casa de comerț


Potrivit datelor furnizate de MADR la solicitarea Agerpres, controlul a scos la iveală faptul că din suma totală de mărfuri facturată de Casa Unirea pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79,6 milioane de lei, societatea a încasat aproximativ 26,6 milioane de lei până la data de 10 ianuarie 2024. Astfel, Casa Unirea înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse.

„Peste 95% din această sumă reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăţi comerciale partenere (clienţi). Precizăm că din suma de 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane lei reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăţi comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea Casa Unirea înregistrează şi peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă şi neîncasată având scadenţa la data de 24.07.2023”, se arată în documentul transmis de Ministerul Agriculturii.

Ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societăţii a comunicat faptul că au fost iniţiate demersuri pentru notificarea debitorilor, iar la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată – bilete la ordin şi file CEC.

„La data de 15.01.2024, instrumentele de plată (file cec şi bilete la ordin) au fost însă retrase de către directorul general al societăţii Casa Unirea, deşi acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 03-19.01.2024. Prin acest demers a fost împiedicată recuperarea sumelor restante de la clienţii societăţii, directorul general acţionând împotriva intereselor societăţii Casa Unirea”, susţin reprezentanţii MADR.

”Produsele achiziţionate de la fermieri sau producători români sunt într-o proporţie nesemnificativă”


„S-a constatat că produsele achiziţionate de Casa Unirea şi comercializate ulterior provin în cea mai mare parte de la mărci consacrate la nivel internaţional, din producţie UE sau non UE, iar cele achiziţionate de la fermieri sau producători români sunt într-o proporţie nesemnificativă, fapt ce denotă îndepărtarea managementului de la obiectivul avut în vedere de acţionarul unic atunci când a fost creată această societate, acela de a facilita vânzarea mărfurilor agroalimentare produse în fermele din România”, se arată în raportul de control al MADR.

Nota de control privind verificarea şi analizarea activităţii Societăţii Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA a fost transmisă spre analiză instituţiilor abilitate pentru a stabili conform competenţelor dacă „faptele prezentate îmbracă forma unor infracţiuni”, precum şi organelor de control cu atribuţii în analiza concluziilor cu impact fiscal.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: