vineri

29 martie, 2024

30 ianuarie, 2022

Piețele globale ale cărbunelui au înregistrat cotații în creștere cu circa 30% în ianuarie, până la 262 dolari  / tonă, aproape de recorduri, pe seama așteptărilor că europenii vor începe să facă stocuri de combustibili fosili, de teamă că tensiunile crizei ucrainiene se vor amplifica până la întreruperea livrărilor ruseşti, potrivit Reuters.

Indicele de referinţă Newcastle pentru cărbune este cel care a crescut cu peste o treime în această lună, propulsat iniţial de interdicţia de o lună a exporturilor din Indonezia.

În prezent sunt mai puternice îngrijorările că orice angajament militar în Ucraina va întrerupe livrările de gaze din Rusia.


Pentru a se proteja de orice penurie de combustibil, companiile europene de utilităţi au intensificat importurile de cărbune, înăsprind şi mai mult o piaţă care încă nu s-a redresat după interdicţia şoc din Indonezia, chiar în sezonul de vârf al cererii de cărbune pentru iarnă.

Criza gazelor sporește cererea pentru cărbune

Europa se bazează pe Rusia pentru aproximativ 35% din gazele sale naturale şi se confruntă cu o penurie de gaze din vara trecută, care a determinat preţurile să urce la niveluri record la sfârşitul anului trecut.

Cum Europa și întors fața spre cărbune, prețurile acestuia urmează aceeași tendință.

Consumul de cărbune în Europa se prăbușise în ultimii ani, ajungând la numai 6,2% din consumul global de cărbune în 2020, potrivit datelor BP. Apoi cumpărătorii europeni au sporit agresiv achiziţiile de la jumătatea anului 2021.

Rigorile climatice, de pus între paranteze


Sub presiunea de a îndeplini obiectivele climatice, mai multe ţări UE au închis vechi centrale electrice pe cărbune. Unele ţări păstrează centralele pe cărbune pentru a fi utilizate pentru aprovizionarea de rezervă și multe au fost deja repuse în funcţiune din cauza preţurilor ridicate la gaz.

Europa este pe cale să importe 5,58 milioane de tone de cărbune termic în ianuarie, cel mai mare total lunar din noiembrie 2019 şi cu peste 1 milion de tone mai mult decât media lunară în 2021, potrivit companiei de urmărire a fluxurilor de mărfuri Kpler.

Cererea a dus la o creştere bruscă a preţurilor cărbunelui, după ce acestea au depăşit nivelurile record înregistrate în octombrie anul trecut, din cauza deficitului din China şi India, pe fondul vremii extreme şi a cererii industriale post-pandemie.

Creşterea consumului european ar putea provoca probleme pentru alţi cumpărători, în special în India, al doilea mare consumator de cărbune dun lume.

Impactul crizei ucrainiene

„Tensiunea geopolitică dintre Ucraina și Rusia va agrava provocările logistice din cauza interzicerii cărbunelui de către guvernul indonezian”, a spus Rajendra Singh, directorul unui trader de mărfuri.

China, cel mai mare consumator de cărbune, își acoperă aproximativ 90% din consum din minele interne, ceea ce îl face mai bine izolat de rotațiile pieței internaționale.

Chiar și așa, comercianții de acolo rămân atenți la orice întreruperi îndelungate ale fluxurilor internaționale de cărbune, dat fiind că țara se bazează pe cărbune pentru producția a 60% din electricitatea necesară.

În Filipine, unde cărbunele reprezintă, de asemenea, aproximativ 60% din producția de energie electrică, producătorilor de energie li s-a spus să folosească mai multe surse interne de cărbune acolo unde este posibil.

„Pentru alte centrale electrice care se bazează exclusiv pe cărbune de calitate superioară importat, nu există altă soluție decât să caute alte surse de cărbune din țările apropiate, cum ar fi Australia, Rusia și Vietnam”, a declarat Arnulfo Robles, directorul executiv al lobby-ului Camerei Filipineze a Minelor de Cărbune.

Dar cu un cost mai mare având în vedere costurile mari de transport.. Prețurile ar trebui să scadă în februarie, cu condiția ca funcționarea gazoductului Nord Stream 2 să fie asigurată, ca și exporturile rusești de cărbune

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: