14 noiembrie, 2022

Romanian Business Leaders (RBL) organizează pentru prima oară în format fizic Conferința „Capitalul românesc – mai dinamic, mai ambițios, mai puternic”, pe 16 noiembrie 2022, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Evenimentul inițiat în timpul pandemiei, derulat online în 2020 și 2021, este adresat antreprenorilor care caută să își finanțeze creșterea și să înțeleagă implicațiile diferitelor instrumente pe care le pot folosi.

Participanții vor putea prelua informații din studiile de caz prezentate de liderii din business care au trecut deja prin experiențe similare, iar inițiatorii își doresc să creeze prin acest eveniment un ecosistem vibrant de formare de capital și investiții pentru antreprenori.

Formatul este centrat pe interacțiunea directă a participanților cu speakerii și moderatorii invitați și reunește o serie de nume importante din mediul românesc de business, iar agenda evenimentului cuprinde 7 sesiuni de lucru paralele:

  •  „Finanțări bancare & bonds”,
  • Fonduri de venture capital”,
  • Fonduri de private equity”,
  •  „Crowdfunding & Angel investors”,
  •  „M & A”,
  • Listarea la Bursă”,
  •  „Fonduri Europene”.

Studii și informații necesare antreprenorilor


Deschiderea Conferinței va fi realizată de către Dragoș Petrescu, Președintele Fundației Romanian Business Leaders, care va detalia în avanpremieră câteva informații din cea de-a II-a ediție a Barometrului realizat de RBL, un proiect al Fundației, lansat anul trecut prin care este urmărită anual evoluția indicatorilor din 14 domenii, cu reflectarea celor pe care RBL îi consideră cei mai relevanți pentru sănătatea și progresul economic al României.

Ulterior, Mihai Marcu, CEO al MedLife, va prezenta rezultatele studiului BBB, un alt proiect marca RBL ce a fost lansat anul acesta în cadrul Summit-ului și a cărei misiune este cea de a ușura procesul de accesare a fondurilor nerambursabile europene.

Conferința va fi moderată de Andreea Roșca, Fondator The Vast & The Curious, și Sergiu Neguț, Co-Founder al FintechOS, și propune două keynote speech-uri care preced sesiunile de lucru pentru care vor fi prezenți Jean Valvis, Fondator Aqua Carpatica & General Manager Valvis Holding, și Alexis Pantazis, Director Executiv & Co-Fondator, Hellas Direct (HD).

Invitați de top

După acest moment, fiecare participant își va putea alege sesiunea de lucru în care dorește să participe, unde va avea oportunitatea de a cunoaște detalii concrete și să afle în mod direct informații relevante despre experiența de business a moderatorilor și invitaților privind atragerea de capital.


Sesiunile de lucru ale Conferinței „Capitalul românesc – mai dinamic, mai ambițios, mai puternic” sunt:

  • În cadrul sesiunii „Finanțări bancare & bonds” va fi prezentat studiul de caz al Autonom (invitați: Marius Ștefan, CEO, Autonom Group, și Radu Ciocoiu, Director Executiv Corporate Banking, Raiffeisen Bank.
  • Dragoș Roșca, CEO, Delta Asset Invest prezintă studiul de caz al Optiblu în sesiunea de „Private equity”, moderată de Simona Gemeneanu, Partener, Morphosis Capital.
  • Sesiunea „Venture capital” va fi moderată de Sergiu Neguț, Co-fondator, FintechOS. Invitatul special este Dan Mihăescu, Founder Partner, GapMinder Venture Partners, iar studiul de caz este cel al FintechOS.
  • Andrei Dudoiu, Managing Partner & President BoD este invitat al sesiunii de „Crowdfunding & Angel investors”, care va avea drept focus Seedblink. Moderatorul acestei mese de lucru este Iulian Cîrciumaru, Managing Partner, V7 Capital.
  • Sesiunea de „M&A” o are drept gazdă pe Angela Roșca, Managing Partner, Taxhouse. Studiul de caz propus este cel al Bittnet Group, iar invitatul este Mihai Logofătu, CEO, Bittnet Group.
  • Despre „Listarea la Bursă” vor vorbi Mihai Marcu, CEO, MedLife, și Voicu Oprean, CEO & founder, AROBS Software, având în centru studiile de caz MedLife și AROBS Software
  • Sesiunea de „Fonduri europene” este moderată de Dragoș Neacșu, CEO, Asociația GS1 România, având în centru studiile de caz Globus Software Development și Hausdorf Step.

Agenda evenimentului este disponibilă aici, iar biletele pot fi achiziționate accesând acest link.

Despre Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.

Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii.

Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare.

Mai multe informații puteți găsi pe www.rbls.ro

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: