joi

25 aprilie, 2024

9 mai, 2016

werner faymannWerner Faymann a anunțat luni că demisionează din funcția de cancelar al Austriei și din cea de lider al Partidului Social-Democrat (SPOe), deoarece a pierdut susținerea partidului, scrie The Guardian, după ce dreapta a dominat alegerile prezidențiale de luna trecută.

Interimar va fi numit Reinhold Mitterlehner, conservator, actual  vicecancelar și ministru al Economiei.

Președinte interimar al SPOe a fost numit primarul Vienei, Michael Haupl.


El a fost a fost aspru criticat de sindicaliști și de organizația de tineret a partidului, din cauza poziției dure promovate în problema imigranților, dar și pentru performanța slabă a SPOe în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Norbert Hofer, reprezentantul Partidului Libertății (FPOe), de extremă dreapta, a obținut o victorie răsunătoare în primul tur al alegerilor prezidențiale din țară și a intrat în turul doi, cu 36,6% din voturi. Pe 22 mai el își va disputa cu Alexander Van der Bellen (Partidul Verzilor) funcția de președinte al Austriei, în turul 2 ale prezidențialelor.

„Sunt recunoscător pentru cei șapte ani și jumătate și îi doresc succesorului meu mult noroc”, a declarat el la o conferință de presă organizată în grabă, luni.„Am demisionat pentru că nu mai am susținere în partid”, a explicat Werner Faymann.

Parlamentul din Austria a adopta, imediat după alegerile prezidențiale, o nouă lege controversată, care limitează drepturile solicitanților de azil și care va permite ca majoritatea aplicațiilor să fie respinse la graniță.


Organizațiile care luptă pentru respectarea drepturilor omului afirmă că această lege subminează principiul protecției acordate victimelor persecuțiilor și războiului.

Oficiali austrieci au mai anunțat că iau în considerare ridicarea unui gard la principalul punct de frontieră cu Italia, o măsură criticată de Comisia Europeană, fiindcă va avea costuri uriașe penrtu firmele europene.

În baza noii legi a azilului, guvernul poate decreta stare de urgență invocând criza migrației și poate respinge majoritatea solicitărilor de azil, inclusiv pe cele înaintate de cetățeni care fug din state devastate de război, cum este Siria.

Legea mai limitează durata azilului la 3 ani.

Ministrul austrian de Interne, Wolfgang Sobotka, a afirmat în momentul adoptării legii că țara sa nu are alternativă din cauză că ”atât de multe state europene au eușuat în onorarea obligațiilor asumate” de limitare a afluxului de migranți și de refugiați.

”Nu putem suporta noi toată povara lumii”, a justificat ministrul de Interne.

În aceeași zi, șeful poliției din Tirol a anunțat că propune ridicarea unui gard, lung de 400 de metri, în  localitatea de frontieră Brenner.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: