marți

23 aprilie, 2024

5 decembrie, 2019

Schimbările climatice sunt o realitate, afectează toți locuitorii planetei, iar Partidul Popular European (PPE) a reușit în ultima decadă să impună pe agenda europeană politici de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ce stimulează crearea de locuri de muncă, precizează rezoluția adoptată la Congresul ce a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie, la Zagreb, în Croația.

Grupul PPE din Parlamentul European consideră că eforturile Uniunii nu sunt însă suficiente, în contextul semnalelor trase de oamenii de știință care avertizează că efectele schimbărilor se agravează într-un ritm mult mai alert decât fusese anticipat până de curând.


Refuzând fatalismul, PPE a prezentat într-una dintre rezoluțiile adoptate la Zagreb viziunea sa privind acest domeniu, viziune ce se focalizează pe principiul Reducerii emisiilor prin măsuri ce vor crea noi locuri de muncă. 

Trecerea la economia verde trebuie să ofere prețuri la energie care să le permită firmelor europene să fie competitive la nivel global.

1. Ținte mai ambițioase

UE s-a angajat deja să diminueze emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 (comparativ cu 1990) și își propune ajungerea la neutralitate climatică până în 2050.


Considerând că Uniunea trebuie să fie chiar mai ambițioasă, PPE susține intenția președintelui Ursula von der Leyen de a propune măsuri noi, pentru reducerea emisiilor cu cel puțin 50% până în 2030.

Ce ar trebui făcut, în viziunea PPE:

  • PPE nu susține restricțiile și interdicțiile, ci sprijină economia de piață și conceperea unor stimulente adecvate pentru cetățeni și companii, astfel încât să încurajeze reducerea amprentei de carbon.
  • Este nevoie de inovare pentru a obține tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon ce vor stimula dezvoltarea economică și crearea de joburi. Doar propuneri de felul acesta pot genera implicarea cetățenilor și a mediului de afaceri, generând efecte pozitive asupra mediului, dar și prosperitate, consideră PPE.
  • Tranziția spre o energie curată va trebui să implice toate sectoarele economiei și să fie susținută prin investiții publice și private.
  • Transporturile au un potențial imens de contribuție la reducerea dioxidului de carbon și se pot impune limitări ale emisiilor noilor autovehicule, în paralel cu dezvoltarea unei rețele de încărcare a automobilelor și cu folosirea combustibililor alternativi.
  • Trebuie accelerată Uniunea Energetică, dezvoltate capacitățile de stocare și îmbunătățite capacitățile de interconectare din interiorul UE, dar și cu statele vecine, astfel încât energia să poată fi distribuită de-a lungul continentului și să fie majorată cota energiei regenerabile intermitente.
  • Energia nucleară poate fi folosită în tranziția către o energie curată, dacă respectă standardele de securitate și de mediu stricte al UE.
  • Scheme de finanțare pentru reducerea emisiilor gospodăriilor. PPE susține încetarea subvențiilor acordate pentru combustibili fosili și redirecționarea acestora către tehnologii de captare, stocare și reutilizare a CO2.
  • Agricultură sustenabilă, care să diminueze impactul asupra mediului și să protejeze calitatea solului, a apei și a biodiversității prin optimizarea metodelor de producție, precum folosirea pesticidelor și îngrășămintelor. Agricultura inteligentă poate reduce emisiile din acest sector.
  • Modelele de consum trebuie transformate în economie circulară, în care deșeurile devin resursă.

2. Implicarea oamenilor

Tinerii cer abordarea serioasă a schimbărilor climatice, în timp ce părinții lor sunt preocupați de creșterea prețului combustibililor. Solicitările tuturor cetățenilor trebuie ascultate și fiecăreia trebuie să i se răspundă, în opinia PPE.

Ce trebuie făcut, în viziunea PEE:

  • Un preț corect pe carbon va pemrite colectarea de venituri ce permit atenuarea costurilor sociale în regiunile care se bazează pe combustibili fosili.
  • Pot fi oferite diverse avantaje fiscale în zonele fără acces la transport public adecvat.
  • UE poate ajuta administrațiile locale să-și elaboreze strategii de investiții în domeniul energiei și mobilității, iar apoi să-și găsească finanțare pentru aceste proiecte.
  • Cetățenii europeni trebuie ajutați să se informeze atunci când fac achiziții, astfel încât să-și adapteze obieciurile în sensul protejării mediului. Trebuie insistat asupra ciclului de viață al unui produs și asupra economiei circulare, ceea ce va optimiza obieciurile de consum.
  • In viitor, pe măsură ce crește prevalenția energiei din surse regenerabile, fiecare gospodărie va funcționa ca un mic producător de energie. Acești consumatori casnici trebuie să participe activ la piața energetică, să formeze comunități energetice și să vândă în rețea surplusul de energie.

3.Inovația verde

Noile tehnologii trebuie să ajungă mai repede pe piață, creându-se astfel cererea pentru produse inovative și deschizându-se noi oportunități de afaceri, în special pentru IMM-uri. Îmbunătățirea duratei de viață a bateriilor, fie ele pentru device-uri sau pentru autovehicule, reprezintă o provocare și o oportunitate.

Eforturile mediului privat, mobilizarea capitalului privat pentru investițiile în tehnologii curate, trebuie încurajate, iar bugetul UE pentru 2021-2027 prevede ca o mare parte din fondurile europene să sprijine exact obiectivele de mediu.

4. UE, partener internațional puternic în combaterea schimbărilor climatice

PPE dorește ca toate viitoarele acorduri comerciale negociate de UE cu părți terțe să includă clauza privind respectarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de la Paris. Partidul Popular nu acceptă concesii în acest sens la negocierea unor tratate comerciale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: