Comisia Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a avansat drept repere sintetice pentru adoptarea monedei unice europene o rată de creștere economică medie anuală de 4%, pentru atingerea nivelului minim de 70% din nivelul de dezvoltare al Zonei Euro ( ZE 19) în decurs de şase ani sau o rată de creștere economică medie anuală de 5% pentru a reuşi acest lucru în decurs de doar patru ani.
În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19 (nivelul cel mai indicat pentru economia României, potrvit Raportului Comisiei), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.
Simplificat, pentru a înţelege cu ce ne confruntăm pentru atingerea acestui obiectiv (statuat în tratatatul de aderare la UE şi de la care – nota bene – suntem în regim de derogare temporară), hai să aducem la nivel de artimetică elementară situaţia, fără a mai face „farmacie” ( oricum dată peste cap de varii factori din realitate).
(Citiți și: ”A apărut: Sumarul CRONICILOR Curs de guvernare ”)
Astfel, în ultimii patru ani pentru care Eurostat a prezentat date referitoare la PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (sună pretenţios dar nu este altceva decât o ajustare la preţurile din fiecare ţară pentru a se asigura comparabilitatea la nivel european), nivelul ZE19 a rămas constant la 106% din media UE.
România a ajuns în 2017 la 62,5% din media UE ( Eurostat ne-a rotunjit cu bunăvoinţă rezultatul la 63%). De aici rezultă că, pentru nivelul minim de 70% din media ZE19 ar trebui să ajungem cam la 74,5% din media UE, respectiv să avansăm ( atenţie, relativ, faţă de o ţintă în mişcare) cu 12 puncte procentuale (pp).
Acestea pot fi recuperate, din motive de divizibilitate elementară, pentru a atinge limita minimă stabilită, ori câte 2 pp în decurs de şase ani ori câte 3pp în decurs de patru ani, Combinaţiile simplificate fiind 4% noi şi 2% creşterea medie a ZE19 sau, respectiv, 5% noi şi tot 2% creşterea medie a ţărilor din Zona Euro.
Dacă reluăm aceeaşi logică, pentru nivelul optim de 75% din media ZE19 la PIB/locuitor, ar trebui să ajungem cam la 80% din media UE. Deci, am avea de recuperat 18 puncte procentuale plecând de la cele cam 62% din prezent. Repartizate, din aceleaşi motive de divizibilitate şi simplitate, câte 2pp în decurs de 9 ani sau 3pp în decurs de la 6 ani.
Dacă tragem linie şi amestecăm cele două scenarii (al treilea, ultraprudent, cu 80% din media Zonei Euro ar presupune să ajungem atunci cam în poziţia Sloveniei sau Cehiei de acum faţă de ZE19, adică la 85% din media UE, aşa încât nu insistăm asupra lui) rezultă următoarele variante:
1.Teoretic am putea reuşi un senzaţional 5% pe acest an şi următorii trei ani ( valori mai mari de acest prag sunt prognozate oficial – vezi prognoza intermediară de vară din 2018, care vine cu o medie de 5,5% şi o „aterizare” la 5% din 2021 încolo). Greu de crezut că am putea adopta, totuşi, euro în 2022. Anul 2021 l-am cam pierdut deja în acest sens.
Mai întâi pentru că trebuia să intrăm în anticamera ERM II încă din 2019 şi, mai ales, pentru că nu vom putea bifa toate criteriile de la Maastricht. Îndeplinite pe la finele lui 2014, dar din care am început să pierdem pe drum. Şi pe care va trebui cumva să le readucem în matcă, în prealabil notificării oficiale a intenţiei de a trece la euro.
2.Cel mai probabil, se va merge pe combinaţia de circumstanţă, ori 5% pe an pentru a ne duce spre optimul de 75% din PIB-ul pe locuitor al ZE, ori 4% pe an şi să riscăm intrarea la minimul de 70% din media ZE. Cum s-ar spune, creştere de 4%-5% pe an şi limită de 70% – 75% din media ţintită. Am scris doar ZE, că poate ne mai ajută puţin Croaţia şi/sau Bulgaria şi intrăm în ZE20 sau ZE21. Adică în 2024 să utilizăm la cumpărăturile zilnice (dincolo de case, maşini şi facturi telefonice, cu care suntem deja obişnuiţi) moneda euro.
3.Prudent, dar cam departe în timp, ar fi să mai aşteptăm până prin 2027, astfel încât să acoperim şi varianta cu 4% creştere economică medie anuală la un nivel optim recomandat de 75% din media ZE. Sau să reuşim să ţinem motoarele turate la media de 5%, să ne ducem pe varianta cea mai puţin probabilă dar prudentă, de 80% din media ZE, şi să intrăm ”fără griji”.
Din păcate, experienţa a arătat că mobilizarea pentru ţinte atât de îndepărtate în timp nu prea funcţionează. În plus, riscul de a nu reuşi an, de an, de an o performanţa robustă de creştere economică (atenţie, continuă, nu pe sistemul doi paşi înainte şi unul înapoi, pentru că nu va merge) ar creşte considerabil.
Una peste alta, dacă ne propunem să adoptăm euro în decurs de cinci ani, ar trebui să luăm măsuri urgente încă de pe acum, pentru a ne pune în ordine echilibrele macroeconomice deja afectate şi a ţine strict indicatorii de performanţă în limitele cerute la Maastricht.
Urmează, însă, doi ani electorali (pentru Parlamentul European în primăvară, preşedinţie la finele anului viitor şi alegerile parlamentare în toamna lui 2020) iar consensul larg pentru trecerea la euro devine esenţial în evitarea derapajelor populiste.
După cum şi măsurile luate în anul 2021 ar fi tot esenţiale pentru intrarea cu succes în mecanismul ERM II. Mecanism pentru dovedirea capacităţii de a păstra cursul de schimb stabil (faţă de o paritate centrală ce va trebui foarte atent chibzuită) şi în care va trebui să stăm cel puţin doi ani.
Urmărește-ne pe Google News
