joi

28 martie, 2024

20 ianuarie, 2018

Comisia Europeană a anunţat vineri că va organiza pe 30 ianuarie, la Bruxelles, o reuniune ministerială cu participarea a nouă state membre, inclusiv România, vizate de procedura de infringement pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului, potrivit Agerpres.

Ţările respective fac parte din cele 23 de state care depăşesc limitele de emisii fixate în Uniunea Europeană pentru dioxidul de azot sau particulele fine (PM10), poluanţi legaţi mai ales de circulaţia rutieră şi care sunt periculoşi pentru sănătate.

Executivul comunitar a decis să-i convoace la Bruxelles pe miniştrii mediului din Cehia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Slovacia, Spania şi Ungaria, ţări contra cărora Comisia Europeană are în vedere să sesizeze Curtea de Justiţie a UE (CJUE).


Reuniunea ministerială din 30 ianuarie are în vedere ‘a proteja cetăţenii şi a clarifica faptul că, dacă nu există o ameliorare a calităţii aerului, atunci vor exista consecinţe juridice’ pentru ţările respective, a declarat vineri comisarul european pentru mediu, Karmenu Vella.

Peste 400.000 de oameni îşi pierd viaţa prematur în fiecare an în Uniunea Europeană din cauza calităţii precare a aerului, care stă şi la originea unor boli respiratorii şi cardiovasculare.

Directiva europeană 50/2008 stabileşte limitele de calitate a aerului care nu pot fi depăşite în niciun loc din Uniunea Europeană şi care obligă statele membre să limiteze expunerea cetăţenilor europeni la substanţele poluante din aer.

În pofida acestei obligaţii, calitatea aerului rămâne o problemă în multe ţări membre. Astfel, în 23 din cele 28 de state membre standardele de calitate a aerului sunt încă depăşite – în total în peste 130 de oraşe din Europa.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: