14 aprilie, 2016

tariceanuCălin Popescu Tăriceanu va fi audiat vineri la DNA Brașov, ca martor, în dosarul retrocedărilor ilegale în care sunt cercetați Remus Truică și Paul de România, precum și un fost consilier al președintelui Senatului – Marius Marcovici.

„La invitația DNA Brașov, mâine, 15 aprilie, în conformitate cu procedura legală, mă voi prezenta la sediul instituției în calitate de martor, în dosarul 259/p/2015. (…) Totodată, doresc să fac cunoscut faptul că informația legată de prezența mea la DNA Brașov era cunoscută doar de subsemnatul și de lucrătorul DNA care m-a invitat telefonic. De regulă, informez cu promptitudine presa despre activitățile mele de interes public, așa cum poate fi apreciată prezența mea la DNA în calitate de martor”, se arată în comunicatul liderului ALDE.

Dosarul respectiv, investigat de procurorii anticorupție din Brașov, are ca obiect retrocedarea ilegală a 47 de hectare de pădure situată în localitatea Snagov, dar şi retrocedarea nelegală a Fermei Băneasa.


Printre cei urmăriți penal se numără, în afara lui Remus Truică și a lui Paul de România, avocatul Robert Roşu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin – preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, și Marius Marcovici – fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: