27 februarie, 2014

Călin Popescu Tăriceanu anunţă joi înfiinţarea unei noi formaţiuni politice liberale, care se va numi Partidul Reformator Liberal.

Fostul premier liberal a declarat, miercuri seară, că USL trebuie să continue şi că este interesat să candideze la Preşedinţie, fiind convins că îl va învinge la prezidenţiale pe Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că ar putea face cu Călin Popescu Tăriceanu la viitoarele alegeri.

Călin Popescu Tăriceanu: “Poate îmi doresc mai mult”


“Nu mă interesează nici postul de ministru, nici de vicepremier, nici de preşedinte al Senatului. Am fost premier. E caraghios să-mi doresc mai puţin. Poate îmi doresc mai mult”, a spus miercuri, la Antena 3, Călin Popescu Tăriceanu.

“Mai mult”, a recunoscut fostul premier, înseamnă să fie preşedinte al României.

Întrebat dacă USD îi prezintă varianta de a-i susţine candidatura la prezidenţiale şi dacă este interesat de această ipoteză de lucru, Tăriceanu a răspuns: “Da, vă spun că da”.

Fostul liberal a spus că joi va anunţa înfiinţarea unei noi formaţiuni politice- Partidul Reformator Liberal: “Noua formaţiue politică va aduna oameni de valoare, nu doar nemulţumiţi din PNL. Vreau oameni tineri, bine pregătiţi, cu competenţă, cu care să dăm un nou suflu USL. În acest sens, putem să ne gândim şi la candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Sunt convins de pe acum că îl voi învinge pe Crin Antonescu.”


Călin Popescu Tăriceanu a declarat că proiectul său este ca România să fie a şaptea putere economică din UE.

Victor Ponta sprijină proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a confirmat, miercuri, tot la Antena 3, că ar putea face cu Călin Popescu Tăriceanu un tandem, la fel cum ar putea face un tandem cu Crin Antonescu.

“Formula pe care o iau în calcul, proiectul de success, este refacerea USL, cu un candidat unic la prezindenţiale. Atâta vreme cât funcţia de premier este a PSD, susţinem un candidat liberal. Dacă privim sondajele de opinie, alegătorii au cea mai mare încredere în Raed Arafat, Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu şi Mihai Răzvan Ungureanu. Aş face un tandem cu Călin Popescu Tăriceanu, aşa cum aş face şi cu Crin Antonescu. Eu cred că USL este grav rănită, dar se poate reface, nu a murit”, a spus Victor Ponta.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: