Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea declara săptămâna trecută că va deplasa accentul alocării banilor înspre cofinanțarea proiectelor ce pot fi derulate cu fonduri europene. Practic, ce se poate finanța din bani europeni nu va mai finanțat din fonduri proprii, ideea fiind de a amplifica la maxim efectul banilor destinați investițiilor.
Pe această cale, sumele venite de la UE ar trebui să urce pe traiectoria (posibilă) de 6,1 miliarde lei în 2011, 8,1 miliarde lei în 2012 și 11,2 miliarde lei în 2013.
Există, însă, o problemă. Controlul utilizării banilor va trebui să fie mult mai strict, de aceea, rămâne de văzut dacă nu cumva interesul pentru asemenea investiții va scădea, date fiind posibilitățile reduse de ”sifonare” a banilor.
Simplificat, cofinanțarea noastră ar trebui să urce și ea pe aceeași traiectorie, adică:
- aproximativ 13 miliarde lei în 2011,
- 17 miliarde lei în 2012 și
- 21 miliarde lei în 2013.
O idee interesantă în privința controlului modului în care sunt folosite aceste sume considerabile ar fi supervizarea din partea unor specialiști neutri, din partea unor țări precum Norvegia sau Islanda, europene dar nemembre UE și neimplicate direct.
Excepția de la principiul concentrării resurselor pe proiectele puternic controlate sub supervizare externă ar urma să o constituie lucrările finalizate în proporție covârșitoare ( peste 80%), unde se vor concentra resursele financiare neadăugate musai la banii europeni. Chiar dacă (din considerente practice) ar fi prudent să acordăm o amnistie în privința cheltuililor trecute pentru a vedea lucrările finalizate.
Adevărata reformă și austeritatea dată de alocările din acest an
De altfel, adevărata reformă bugetară ar urma să se facă începând cu bugetul pe 2014, când ar urma să fie trasate clar și bugetele pe 2015 și 2016, chiar și dacă nu vor avea putere de lege.
Tot atunci ar trebui să prindă contur un deziderat mai vechi, acela de a face programarea bugetară pe baza îndeplinirii unor indicatori de performanță, ce vor trebui, însă, foarte bine cântăriți.
O mențiune specială se cuvine a fi făcută în privința tentativei de a pune odată ordine în plățile din sectorul sanitar. Aducerea acestora în interiorul cerinței de plată la maxim 60 de zile va presupune un efort considerabil (concentrat pe anul 2013 pentru a șterge toate rămânerile în urmă acumulate în anii anteriori), cifrat la 800 milioane euro.
Acesta explică de ce ponderea sumelor pentru acest sector va crește de la 4% din PIB în 2012 la 4,5% în 2013. Însă, atenție, nu vor vedea efecte directe deoarece cele 3,5 miliarde lei alocate în plus pentru plata medicamentelor se referă la medicamente deja utilizate. De altfel, dacă se face abstracție de diminuarea arieratelor, cheltuielile materiale din buget pentru chestiuni curente vor scădea față de 2012 și nu vor crește, cum ar putea induce în eroare cifra totală a alocărilor.
Cine acoperă deficitul
Una peste alta, deficitul bugetului general consolidat pe 2013 ar urma să se ridice la 3 miliarde euro, adică 2,14% din PIB-ul de 139,8 miliarde euro.
Statul va colecta 46 miliarde euro și va cheltui 49 miliarde euro, diferența urmând a fi acoperită în proporții egale de câte 1,5 miliarde euro din surse interne și surse externe de finanțare.
Spre deosebire, însă, de prezentarea cifrelor prin raportare la numărul de locuitori, făcută de primul-ministru, ar fi utilă și o prezentare prin raportare la numărul de contribuabili plătitori efectivi de taxe și impozite. Or, dacă cifra aproximativă de locuitori este 20 de milioane, cei din urmă reprezintă doar a patra parte, cam cinci milioane.
Așadar, deficitul ce va trebui finanțat reprezintă mai degrabă o povară de circa 600 de euro pe contribuabil și nu una de 150 euro pe locuitor. Adică 50 de euro pe lună ar trebui să plătească în medie un contribuabil impozit peste cele deja stabilite legal pentru a acoperi angajamentele sociale ale statului. Asta ne spune două lucruri:
Primul – nu există spațiu pentru reduceri de fiscalitate decât dacă ne asumăm un risc considerabil. Acela de a presupune că vor ieși la suprafață suficiente resurse din economia nefiscalizată pentru a compensa scăderea plăților de către cei care și acum se conformează la plată.
Al doilea lucru – este obligatoriu să creștem rapid proporția celor care suportă cheltuielile pentru toți, deoarece este extrem de scăzută.
Și pe câți susține
De remarcat că numărul de bugetari care au prevăzuți în buget banii pentru plata salariilor în 2013 este de 1.187.000, adică cifra consemnată în noiembrie 2012. Ei contribuie prin taxe și impozite la buget, dar tot din banii strânși la buget.
În plus, există circa 900.000 de angajați în sectorul privat ce primesc în prezent salariul minim pe economie. Aceștia sunt plătitori de impozite, dar la un nivel extrem de redus, fiind în fapt beneficiari neți ai sumelor achitate către stat de ceilalți salariați.
Altfel spus, povara directă a susținerii funcționării statului român cade pe mai puțin de 3 milioane din cei cinci milioane de contribuabili.
Deși ar fi utilă, Nu există o analiză în privind punctul de la care un angajat începe să contribuie net (dă mai mult decât primește de la buget) la buget. Așadar avem trei persoane susținute bugetar de un angajat și, foarte probabil, aproape șapte persoane susținute de fiecare angajat cu venituri cât de cât decente obținute în sectorul privat.
Cert este că poate ar fi mai etic și mai eficient din punct de vedere economic Nu să se reducă fiscalitatea pe venituri ci să crească deductibilitățile pentru persoanele aflate direct în întreținere. Nu susținerea nediferențiată a tuturor din banii statului, ci susținerea în proporție crescută a celor apropiați din banii personali ar fi de natură să crească încasările prin conformarea la plata corectă a impozitelor.
Un răspuns
1.Bugetul actual nu este „finantabil” in mod concret si controlabil de altceva, decit de „intimplari economice si politice” favorabile, „evaluabile” doar in 2014.Plecarea din 2008 a bugetului nu este sustinuta de masuri tehnice-economice nationale, cuprinse intr-un program concret de dezvoltare economica, cu un indice anual prestabilit.Cu alte cuvinte, Guvernul nu vizeaza o crestere economica anumita, in lipsa unor masuri programatice de tipul „prin noi insine” – bugetul urmind a fi realizat,dupa cum da norocul(sau ghinionul)peste Romania.
2.Bugetul nu poate tine locul unui „program national de dezvoltare/crestere economica”,el fiind doar un instrument „contabil-financiar” de planificare si incasare a resurselor bugetare,cu masurile luate in acest scop.El este simplu instrument contabil,de distributie(motivata sau mai putin motivata) a banilor colectati, pentru consum sau dezvoltare.
3. Numai un program de „reconstructie economica si industriala”,cuprinzind masuri tehnice(organizatorice,administrative,financiare,juridice, institutionale,etc.)de atragere si utlizare a banilor nationali,europeni (si mondiali) poate asigura dezvoltarea economica la un anumit nivel,ca indice anual,avind stabilte masuri concrete cu termene precise, odata cu responsabilitatile personale si institutionale, pentru dezvoltare.
Intr-o tara in care lipsesc 5 milioane de locuri de munca, populatia activa este ocupata doar in proportie de 20 la suta(fata de 50-55 la suta in tarile UE),preponderenta o detin salariile minime,etc. nu poti sa vii la Guvernare cu un simplu „program” bugetar, potrivit doar sa regleze un consum de venituri ale unei economii bine dezvoltate!
4.Guvernarea presupune doua actiuni economice nationale distincte,prima fiind administrarea „bugetara” a economiei deja „existente” pe teritoriul national.
A doua componenta esentiala pentru viitorul tarii, este dezvoltarea economica,”crearea de economie”,care azi inseamna „reconstructie industriala”, care sa conduca la aparitia masiva de noi intreprinderi si locuri de munca.
Prima componenta presupune administrarea bugetara,iar Bugetul in acest sens fiind elaborat, urmeaza indeplinirea lui.
In ce priveste componenta dezvoltarii, ea nu exista mici macar ca idee in mintea guvernantilor,care considera/confunda programul bugetar, cu un „program de dezvoltare economica”!Pina si promisiunea unei cresteri economice de 3 la suta pe an si crearea unui milon de locuri de munca, s-a pierdut pe drumul…dezbaterii bugetare.
5.In lipsa unui program de dezvoltare economica „anuala si multianuala”(pe termen scurt,mediu si lung),ce fel de reforma bugetara poate fi realizata in 2014-2016, cu bugete „multianuale” cind nici macar bugetul pe 2013 nu este fundamentat/acoperit economic de un program concret de dezvoltare economica?
In concluzie,reforma bugetara este posibila, numai insotita de un program economic „sustinator economic”, care stabileste la modul concret masurile tehnice, administrative,organizatorice, fiscale,etc. ,care vor asigura control si predictbiitate evolutiei bugetare in anii viitori.
In lipsa lor, statisticienii mereu „aproximativi” – datorita evolutiei nepredictibile,haotice a economiei nationale (lipsita de programe)sau europene(mondiale) vor fi singurii vinvati, de nerealizarea Bugetului pe 2013 – la fel ca in 2012!