vineri

26 aprilie, 2024

22 februarie, 2018

Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi proiectul de buget al PMB, care prevede aproximativ patru miliarde de lei pentru funcționarea instituției și societăților subordonate, și circa 2,3 miliarde lei pentru dezvoltare.

Proiectul prevede, printre altele:

  • alocarea a peste 3 milioane de euro pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului
  • peste 13 milioane de euro pentru diverse monumente şi statui, altele decât cele începute anul trecut
  • 111 milioane de euro pentru spitale
  • 26 de milioane de euro pentru semaforizarea a 20 de intersecţii noi şi a 100 de intersecţii integrate în Sistemul de Management al Traficului
Sursa: Ciprian Ciucu, consilier general

Sănătate

Anul acesta, Primaria Capitalei propune să aloce, pentru cele 19 spitale pe care le administrează prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) 520 de milioane de lei (111 milioane de euro), o sumă dublă față de cea prevăzută pentru anul trecut:

  • 10 milioane de euro pentru achiziţia a 106 ambulanţe
  • 35,7 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro) vor fi folosiţi pentru finalizarea Spitalului Foişor
  • 32,7 milioane de lei (7 milioane de euro) pentru extinderea, modernizarea şi echiparea Spitalului Victor Gomoiu.
  • peste 20 de milioane de lei (peste 4,8 milioane de euro) vor fi alocate pentru modernizarea corpului principal al Spitalului Clinic Victor Babeş, construirea unei clădiri noi pentru chirurgie şi neonatologie la Spitalul Cantacuzino, extinderea Spitalului Malaxa, modernizarea a trei pavilioane la Spitalul Obregia şi construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul Sf. Luca
  • aproape 1 milion de lei (215.000 de euro) vor fi alocaţi pentru studii de fezabilitate pentru construirea Spitalului Metropolitan în nordul Capitalei şi a două spitale zonale în Sectoarele 3 și 6
  • trei milioane de lei (670.000 de euro) sunt alocaţi construirii a două corpuri pentru Maternitatea Bucur
  • 3,1 milioane de lei (680.000 de euro) pentru expertizarea şi întocmirea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 20 de policlinici
  • 2 milioane de lei (416.000 de euro) pentru medicamente şi materiale sanitare pentru cabinetele şcolare.

Infrastructură


Pentru lucrările de infrastructură şi fluidizare a traficului sunt alocaţi peste 231 de milioane de euro:

  • 55 de milioane de euro pentru etapa a doua a realizării staţiei de epurare Glina
  • 23 de milioane de euro pentru reţelele de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi drumuri în cartierul Henri Coandă
  • modernizarea, consumul şi mentenanţa reţelei de iluminat public – 22 de milioane de euro
  • salubrizare în Sectorul 5 – 6 milioane de euro
  • pentru dezinsecţie şi deratizare sunt alocaţi 5 milioane de euro,
  • pentru acoperirea diferenţei de preţ la energia termică sunt prevăzuţi 86 de milioane de euro
  • modernizarea liniilor de tramvai şi sistemului rutier pe trei artere mari: 37.000 de euro pentru studiul de fezabilitatea pentru lucrările de pe bulevardul Vasile Milea, 200.000 de euro pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru construirea liniei de tramvai şi a unui nod intermodal în zona pasajului construit de Ministerul Transporturilor în zona Prelungirea Ghencea Domneşti
  • modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi pasajul pietonal – 1,7 milioane de euro
  • finalizare străpungere Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 4,3 milioane de euro pentru iluminat public
  • park&ride la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri şi un buget alocat de 15 milioane de euro
  • parcarea subterană din zona Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri şi un buget alocat de 2,5 milioane de euro.

În ceea ce priveşte dotările, se alocă 32 de milioane de euro pentru achiziţia, în acest an, a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi 42 de autobuze electrice.

Consolidări şi construcţii

  • vor fi consolidate 86 de imobile cu risc seismic – aproximativ 10 milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor la patru imobile aflate în execuţie, la alte 29 de imobile la care lucrările vor începe în perioada următoare, pentru proiectele tehnice pentru 29 de imobile şi pentru expertizarea altor 24.
  • 47,5 milioane de euro pentru construirea de locuinţe, grădiniţe şi săli de sport (din care 753.000 de euro pentru studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru şapte ansambluri de locuinţe sociale şi pentru tineri – trei în Sectorul 5, două în Sectorul 4, una în Sectorul 2 şi una în Sectorul 3)
  • se vor cumpăra locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale cu un buget alocat de 15 milioane de euro
  • nouă complexe multifuncţioane pentru activităţi didactice şi sport în incinta unor şcoli şi licee – un total de de 21,4 milioane de euro.

Programe, stimulente şi asistenţă socială

Anul acesta sunt prevăzuţi 2,7 milioane de euro pentru 25.000 de vouchere în valoare de 500 de lei din cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”, pentru achiziţionarea de biciclete sau dispozitive Segway sau Ninebot.

Bugetul propus pe 2018 pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială este de 113 milioane de euro, din care:

  • 84 de milioane de euro sunt acordaţi stimulentelor:
  • pentru nou-născuţi, 19.255 de beneficiari – 2.500 de lei/beneficiar/lună
  • pentru copiii cu handicap, 4.666 de beneficiari – 1.000 de lei/beneficiar/lună
  • pentru persoanele adulte cu handicap – 500 de lei/beneficiar/lună
  • ajutor social comunitar pentru familia monoparentală – 406 beneficiari.

Pentru cele opt cantine sociale din subordinea DGASMB, unde aproximativ 1.800 de beneficiari servesc masa în fiecare luni, miercuri şi vineri, au fost prevăzuţi aproximativ 2 milioane de euro, iar pentru centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele dependente din Berceni, cu aproximativ 300 de beneficiari cărora li se acordă asistenţă medicală şi hrană, au fost prevăzuţi peste 863.000 de euro.

Tot joi, CGMB va discuta:

  • un proiect de hotărâre pentru transformarea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) în societate pe acţiuni cu denumirea Societatea de Transport Bucureşti SA, cu un capital social de peste 129 de milioane de lei
  • proiectul de hotărâre privind preluarea autobazei RATB Pipera pentru construirea Spitalului Metropolitan. Reamintim că proiectul a fosst respins în ultima şedinţă a Consiliului.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: