Comisiile parlamentare reunite de buget finanțe au avizat favorabil, marți și miercuri. datele bugetare pe anul 2018 pentru majoritatea ministerelor și instituțiilor publice.
De asemeni, a fost avizat favorabil și Bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2018.
Aproape toate amendamentele depuse au fost respinse sau au fost transferate în sarcina comisiilor de buget finanţe.
Dezbaterile în comisiile de specialitate cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 trebuie finalizate până sâmbătă, 16 decembrie, ora 12.00, potrivit programului Camerei Deputaților.
Ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului ar urma să înceapă luni, iar votul final – joi 21 decembrie la ora 10, potrivit sursei citate.
Cifrele stupefiante care stau la baza optimismul ministrului Finanţelor
Proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un surprinzător curs mediu de 4,55 de lei / euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97 % din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa a explicat că nivelul redus al cursului a fost stabilit pe baza analizei de la nivelul Comisiei Naţionale de Prognoză, „având în vedere şi creşterea economică şi luând în calcul absorbţia de fonduri europene care va fi realizată în cursul anului 2018”.
„Dacă ne raportăm la elemente de probabilitate este probabil să crească cursul, dar au fost ani în care cursul a scăzut”, a declarat Ionuţ Mişa, pe parcursul audierilor în comisiile parlamentare de marţi.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB, iar cheltuielile la 314,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, consideră că veniturile nu sunt supraevaluate, în ciuda criticilor economiştilor şi ale Consiliului Fiscal.
Ar urma să contribuie la creşterea veniturilor vânzarea apei grele „care are cel mai bun procent din UE şi vânzarea de licenţe 5G”, în afară de „îmbunătăţirea colectării”, inclusiv implementarea caselor de marcat electronice. „Din aceste motive veniturile vor fi mai mari şi nu există niciun risc”, a declarat ministrul Finanţelor cu ocazia audierii în comisiile parlamentare reunite.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB, iar cheltuielile la 314,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
De asemenea, inflația e prevăzută la un surpsinzător 3,1 la sută, în condițiile în care până și estimările BNR (de circa 3,5%) au fost depășite în ultimele luni ale acestui an.
(Citiți și: ”Trei probleme în bugetul 2018 – perseverare diabolicum”)
Bugetul asigurărilor sociale
Proiectul Bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2018 prevede un excedent în suma de 191,071 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, veniturile totale fiind estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei.
Pe de altă parte, pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor finanţate este prevăzută o subvenţie de circa 7,409 miliarde lei din bugetul de stat, potrivit Agerpres.
Bugetul a fost avizat favorabil, marţi, cu 22 de voturi pentru şi 9 împotrivă, de comisiile parlamentare de specialitate reunite.
A fost aprobat un singur amendament din cele opt depuse, cel al UDMR, care prevede că valoarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2018 este de 1.000 de lei, iar de la 1 iulie 2018 valoarea se majorează de la 1.100 de lei.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 au fost stabilite avându-se în vedere cotele de contribuţii sociale, reglementate de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
- 25% cota de contribuţii de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajaţi;
- cotele de contribuţie de asigurări sociale datorate de angajatori de 4% pentru condiţiile deosebite de muncă şi 8% pentru condiţii speciale de muncă;
- cota de 5% din contribuţia asiguratorie pentru muncă datorată de angajatori, distribuită pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale;
- modificarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, în sensul stabilirii la un venit cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară, independent de nivelul venitului realizat de către asigurat, conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- 3,75% cota de contribuţie la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II), reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Alocările pe domenii
Singura sincopă în avizarea pe bandă rulantă a bugetelor ministerelor s-a produs în cazul Ministerului Transporturilor, ca urmare a absenţei ministrului Aurel Stroe, a cărui demisie a fost cerută de opoziţie.
Transporturile
Bugetul de investiţii al Ministerului Transporturilor (MT) pe anul 2018 este în sumă de 4,754 miliarde de lei şi reprezintă 70% din bugetul general consolidat al MT, de 9,132 de miliarde de lei credite bugetare, 30,9 milioane de lei fiind credite de angajament.
Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor a primit aviz favorabil în forma transmisă de guvern în şedinţa comisiilor reunite pentru transporturi, cu 11 voturi pentru, 9 împotrivă şi o abţinere.
Cele 187 de amendamente depuse vor fi trimise în anexă la comisiile reunite pentru buget-finanţe, iar fiecare iniţiator îşi va susţine amendamentul, conform unei propuneri a preşedintelui Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat.
Opoziţia a criticat tocmai nivelul redus al investiţiilor, având în vedere că infrastructura primeşte doar 9,1 miliarde de lei, cu doar 0,87% mai mult decât în 2017, când investiţiile au fost foarte scăzute.
În anul Centenarului, nu a fost alocat niciun ban pentru Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, iar Autostrada Transilvania primeşte cu 100 de milioane de euro decât 2017.
Intrarea în București a autostrăzii A3 are alocat doar un sfert din necesrul de 80 de milioane de lei. Șantierele Sebeş-Turda și Lugoj – Deva au alocat doar jumătate din necesarul pe 2018 și finalizarea lor era prevăzută în 2018.
La rândul său, Federaţia Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV) a protestat chiar marţi, în Piaţa Victoriei, privind subfinanţarea sectorului feroviar.
Ministerul Economiei
36 de parlamentari au votat pentru şi 15 împotriva avizării favorabil a proiectului Guvernului de buget pentru Ministerul Economiei.
Este prevăzută o alocare de credite bugetare de 355,866 milioane de lei, în creştere cu 104,88% faţă de execuţia preliminată din 2017. Creditele de angajament se ridică la valoarea de 366,666 milioane lei.
Cheltuielile curente alocate pentru 2018 sunt estimate la 293,510 milioane de lei (din credite bugetare), mai mult cu 71,27% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 64,080 milioane lei, în creştere cu 34,21% faţă de alocarea din anul anterior.
Pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 – 2020 vor fi alocate 10,359 milioane de lei, cu 277,93% peste valoarea din anul 2017.
Ministerul Economiei şi Ministerul Apărării Naţionale au în proiect construcţia unui transportor în România și se aşteaptă un aviz de la Consiliul Concurenţei pentru crearea unei societăţi mixte româno-germane care să se ocupe de această producţie la uzina de la Moreni.
Ministerul Muncii
Bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a fost avizat favorabil marţi de comisiile de specialitate din Parlament, cu 28 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi o abţinere.
Au fost respinse toate cele 136 de amendamente depuse.
Bugetul prevede credite bugetare de 31,693 miliarde de lei, în scădere cu 13,2% faţă de anul 2017, scăderea provenind din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13,599 miliarde de lei în anul 2017, la 7,408 miliarde de lei în anul 2018.
Creditele de angajament se ridică la 31,74 miliarde de lei.
Cheltuielile de personal se ridică la 248,8 milioane de lei, în creştere cu 8,10% faţă de execuţia preliminată pe anul 2017, iar pentru bunuri şi servicii este prevăzută suma de 184,8 milioane de lei, în urcare cu 6,57%.
Ministerul Agriculturii
Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2018 a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 20 de voturi pentru şi 7 împotrivă.
Niciunul din cele cinci amendamente depuse nu a fost aprobat.
Bugetul este constituit din credite bugetare de 23,45 miliarde de lei, în creştere cu 23,62% faţă de execuţia preliminată a anului 2017. Creditele de angajament în 2018 reprezintă 27,524 miliarde de lei.
Ponderea din PIB este de 2,6% în anul 2018, faţă dede 2,13% din PIB în acest an.
Cheltuielile curente alocate pentru 2018 sunt estimate la 27,46 miliarde de lei, din care creditele bugetare reprezintă 23,39 miliarde de lei, mai mult cu 25,48% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce cheltuielile de personal ajung la 619,9 milioane de lei, cu 7,01% mai mult faţă de alocarea din anul anterior.
Subvenţiile acordate producătorilor agricoli reprezintă 1,731 miliarde de lei, iar cheltuielile din credite bugetare destinate finanţării programelor din fonduri europene nerambursabile FEGA, FEADR şi FEPAM – 19,5 miliarde de lei.
Ministerul Comunicaţiilor
Bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a primit aviz favorabil, marţi, din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, cu 11 voturi pentru şi 5 împotrivă.
Proiectul de buget pentru anul 2018 prevede o alocare de 291,272 milioane de lei (credite bugetare), în creştere cu 683,40% faţă de anul anterior, în timp ce creditele de angajament se ridică la 252,025 milioane de lei.
Cheltuielile curente de 120,792 milioane de lei din credite bugetare, sunt mai mari cu 245,76% comparativ datele din anul anterior. De asemenea, în ceea ce priveşte aceleaşi cheltuieli, dar din credite de angajament, suma se ridică la 75,125 milioane de lei.
Pentru bunuri şi servicii, în bugetul MCSI au urma să fie alocate, din credite bugetare, 4,5 milioane de lei (+86,95%), iar din credite de angajament 5,8 milioane de lei.
Pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 – 2020, este indicată la credite bugetare suma de 101,818 milioane de lei, în creştere cu 369,73% faţă de anul 2017. În dreptul creditelor de angajament este stipulată suma de 54,851 milioane de lei.
Statul este pregătit să majoreze capitalul social al Poştei Române, iar banii au fost prevăzuţi şi în bugetul pe anul 2018, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, pentru Agerpres. Este vorba de o capitalizare de 170 de milioane de lei, cu care trebuie să fie de acord şi Fondul Proprietatea.
Ministerul Mediului
Bugetul Ministerului Mediului a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate cu 16 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. Nu a fost aprobat niciunul din cele 11 amendamente depuse.
Valoarea bugetată este de 444,907 milioane de lei (credite de angajament şi credite bugetare), în scădere cu 5,35% faţă de execuţia preliminată din 2017, care s-a situat la valoarea de 470,061 milioane de lei.
Cheltuielile curente vor fi de 377,907 milioane lei, mai mici cu 6,91% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce pentru bunuri şi servicii ar urma să fie alocaţi 107,500 milioane de lei, cu 5,61% sub valoarea din 2017.
De asemenea, proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 – 2020 au prevăzută suma de 42,548 milioane lei, în creştere cu 179,04% faţă de alocarea din anul anterior.
Înlocuirea timbrului de mediu ar putea avea loc în luna martie a anului viitor, înainte de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, în cadrul audierilor.
Ministerul Apelor și Pădurilor
Comisiile reunite de specialitate din Parlament au avizat favorabil şi bugetul pentru 2018 al Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), cu 13 voturi pentru, patru împotrivă şi o abţinere.
Nu a fost adoptat niciunul dintre cele 14 amendamente depuse.
MAP ar urma să beneficieze de o alocare din credite bugetare de 438,878 milioane de lei, în creştere cu 26,84% faţă de anul 2017. În acelaşi timp, valoarea creditelor de angajament anunţată pentru 2018 se ridică la 2,150 miliarde de lei.
Totodată, cheltuielile curente estimate pentru anul viitor sunt în cuantum de 339,678 milioane de lei (credite bugetare), mai mari cu 33,84% comparativ cu execuţia preliminată din anul precedent. Creditele de angajament prevăzute la capitolul cheltuieli curente se ridică la 1,940 miliarde de lei.
În privinţa Bunurilor şi Serviciilor, bugetul alocat pentru 2018 ar urma să fie de 30,223 milioane de lei, cu 8,05% peste valoarea din anul anterior, în timp ce proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 – 2020 vor avea o alocare de 28,451 milioane de lei din credite bugetare (+300%), respectiv 1,581 miliarde de lei din creditele de angajament.
Secretariatul General al Guvernului
Cu majoritate confortabilă de voturi a fost avizat favorabil și bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG), de 1,336 miliarde de lei, în creştere cu 24,78% faţă de execuţia preliminată din anul anterior.
Instituţiile aflate în coordonarea, subordinea sau finanţate prin bugetul SGG sunt: Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională pentru Romi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Agenţia Naţională Anti-Doping, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Secretariatul de Stat pentru Culte, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Centrul Naţional de Cultură al Romilor Romano – Kher, Laboratorul de control doping şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).