joi

25 aprilie, 2024

20 ianuarie, 2020

Aproape 2,8 milioane de cetățeni europeni au aplicat până acum pentru rezidență în Marea Britanie, iar dintre aceștia 435.000 sunt români. Este al doilea cel mai mare număr de cetățeni europeni, după polonezi, care au depus 512.300 de cereri, notează presa britanică.

Pe al treilea loc sunt italienii, cu 291.000 de cereri, urmați de portughezi, cu peste 230.000 de solicitări.

Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo. Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în estul Angliei.


În prezent, circa 3,5 milioane de cetățeni UE locuiesc în Marea Britanie și ei trebuie să solicite statut de rezidență pentru a putea locui și munci acolo și după 31 ianuarie 2020, bucurându-se de aceleași drepturi pe care le au și acum. De aceleași drepturi se vor putea bucura și membri familiilor lor, chiar dacă în acest moment nu locuiesc în Marea Britanie, conform negocierilor dintre Bruxelles și Londra.

Toți europenii care locuiesc în Marea Britanie au termen până la sfârșitul anului 2020 să depună cerere de obținere a statutului, însă eurodeputatul Guy Verhofstadt, coordonatorul pentru Brexit al Parlamentului European, a declarat vineri că a fost asigurat de oficiali de la Londra că nu vor fi expulzați cetățeni UE după acest termen, scrie Greekreporter.

În octombrie anul trecut, ministrul securității din Marea Britanie, Brandon Lewis, avertizase că cetățenii UE ar putea fi deportați dacă nu depun cerere de a rămâne în țară până la termenul limită, din decembrie 2020.

Românii, a doua comunitate de imigranți UE în Marea Britanie

În Marea Britanie erau înregistrați la jumătatea anului trecut 433 .000 de români, comparativ cu 411.000 în 2018. Este a doua comunitate de imigranți din insulă, după cea a polonezilor (peste un milion) și înaintea irlandezilor (350.000) și indienilor 346.000).


Migrația netă a românilor a stabilit un nou record în 2017 – de 83.000 de persoane (numărul românilor veniți în această țară pentru mai mult de 12 luni l-a depășit cu 83.000 pe cel al românilor care au părăsit acest stat).

Insula a devenit principala țintă a emigranților români încă din 2015 (la numai un an după deschiderea pieței muncii pentru noi și bulgari), când au plecat acolo 54.412 de persoane (migrație netă), comparativ cu 44.209 români care au ales Italia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: