8 noiembrie, 2023

Procurorii anticorupţie au sesizat instanța de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Ciceron Abagiu, brancardier în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată. El a fost prins în flagrant când încasa o parte din această mită

„În perioada octombrie 2021 – februarie 2022, inculpatul Abagiu Ciceron ar fi pretins suma totală de 22.500 euro de la cinci persoane diferite, ulterior primind de la acestea sumele totale de 12.500 euro şi 30.000 lei, pentru a interveni pe lângă medici şi/sau funcţionari cu atribuţii manageriale din cadrul unor unităţi spitaliceşti aflate pe raza judeţului Dolj, prevalându-se de o presupusă influenţă pe lângă aceştia, în scopul favorizării angajării acelor persoane ori a unor membri de familie ai acestora în domeniul medical”, arată anchetatorii.

Înțelegere pentru o condamnare la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile (atât a bunurilor prezente, cât şi a bunurilor viitoare) aparţinând inculpatului, şi anume, asupra sumei de 400 de lei, ridicată cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului, până la concurenţa sumelor de 12.500 de euro şi 30.000 lei, menţionează DNA.


În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea unor drepturi.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: