În ultimele 8 luni de zile, o întrebare răsună pe holurile puterilor din Roma, Bruxelles sau Frankfurt: Ce e de făcut cu băncile italienești?
Răspunsul la întrebare devine și mai presant acum, când FMI a avertizat că a treia economie a Zonei Euro ar putea să nu își revină din criza financiară globală din 2008 decât la mijlocul anilor 2020.
(Citiți și: ”FMI avertizează: Pentru Italia urmează o lungă perioadă de recesiune dacă nu-și reformează sectorul financiar”)
Sistemului bancar – bomba cu ceas de sub economia Italiei
Băncile italiene sunt grevate de credite neperformante în valoare de 360 de miliarde de euro, echivalentul a 20% din PIB-ul italian. În cel mai bun caz, consideră analiștii The Economist, situația va genera stagnarea economiei țării. În cel mai rău scenariu, economia italiană se va scufunda.
Între aceste două extreme se poate întâmpla orice, iar guvernul Italiei este obligat să acționeze. Deocamdată, guvernul lui Mateo Renzi încearcă să pună în aplicare ”cel mai ciudat bail-out” întâlnit în epoca modernă, după cum afirmă unii specialiști.
Problema Italiei este însă că este presată din toate părțile de lideri europeni care îi cer, îngrijorați deja de potențialele efecte ale Brexitului, să nu pună în aplicare planul de ajutorare a băncilor cu probleme.
Acțiunile UniCredit SpA au scăzut anul acesta cu 61 de procente, pe același trend aflându-se și acțiunile Intesa Sanpaolo SpA, care doar săptămâna trecută au scăzut cu 5,3%.
Un bail-out al băncilor italienești ar readuce în actualitate perioada neagră din 2008-2009, când guverne de pe ambele maluri ale Atlanticului erau fost forțate să își salveze sistemele financiare apelând la banii publici.
Repetarea situației, afirmă Bloomberg, ar constitui însă și o puternică lovitură dată eforturilor făcute de UE de a-și proteja cetățenii de capriciile lumii financiare. În 2013, legislativul european a instituit reguli- intrate în vigoare la începutul anului 2016- potrivit cărora deținătorii de acțiuni și cei de obligațiuni sunt cei care trebuie să suporte costurile în caz de salvare, proces denumit bail-in.
Cum a fost primit ”bail-in”-ul în Italia
Ideea unui bail-out este ultima soluție a guvernului Renzi și a Băncii Centrale a Italiei de a salva de fapt creditorii. În noiembrie anul trecut, un fond italian de rezoluție de stat a salvat existența a 4 bănci mai mici respectând regulile europene de bail-in.
Problemele au răbufnit curând din cauză că mulți dintre creditorii regionali erau deținuți sau finanțați de afaceri locale, de sindicate sau chiar de persoane fizice. Puși în fața pierderilor pe care trebuiau să le suporte, toți aceștia au declanșat ample proteste în fața oficiilor guvernamentale și a sediilor centrale ale băncilor. Unul dintre creditori s-a sinucis.
În ianuarie 2016, deponenții de la Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, slavată de la faliment deja de 2 ori de stat, și de la alte 3 bănci aflate în suferință au început să își transfere economiile la bănci mai solide, generând instabilitate în piață.
În paralel, ministrul de finanțe Pier Carlo Padoan a eșuat în tentativa de a convinge Comisia Europeană să aprobe înființarea unei ”bănci rele”, care să se ocupe exclusiv cu achiziția de neperformante.
Oficialii Băncii naționale în colaborare cu cei ai ministerului de Finanțe au prezentat în aprilie un nou plan. În cadrul unei reuniuni extraordinare găzduite într-un palat somptuos din Roma, aceștia au convins conducerile UniCredit, Intesa și alți actori ai sistemului bancar să verse 4 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor cu probleme.
Fondul a fost numit Atlante, numele italienesc al titanului mitic care susține cerul. Cum cele 4 miliarde reprezentau cam 1,1% din totalul creditelor neperformante, valoarea fondului s-a dovedit curând prea mică pentru sarcina fixată.
Încălcarea regulilor
Săptămâna aceasta, mai toată presa din Italia și investitorii au întors pe toate fețele cam ce s-ar putea obține nu cu 4, ci cu 40 de miliarde de euro. Problema e că nimeni nu știa să spună de unde acești bani, fiind avansate diverse teorii.
Howard Davies, fost șef al autorității de supraveghere financiară din Marea Britanie, spunea la Bloomberg TV că băncile italienești vor fi cu siguranță ajutate de ”o entitate a statului”. Problema este că tot ce a încercat statul italian până în prezent în acest domeniu nu a funcționat.
În ultima perioadă, două bănci italiene au fost preluate de Fondul Atlante: Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza. Acestea două nu au reușit să atragă niciun investitor pentru recapitalizare, prima având nevoie de 1 miliard euro, a doua de 1,5 miliarde euro.
Cel mai bizar bail-out
Miercurea trecută, guvernul Italiei a aprobat actualizarea capitalului social al Băncii Centrale a Italiei, care a crescut astfel de la 156 milioane la 7,5 miliarde euro. Ultima dată când guvernul Italiei a mai făcut așa ceva se întâmpla în 1930.
Problema este că decizia ascunde de fapt modalitatea prin care Italia încearcă să salveze o parte a sistemului bancar :
una dintre cele mai importante decizii a hotărârii emise de guvern este aceea că niciun acționar nu poate deține mai mult de 3% din acțiunile Băncii centrale.
Asta înseamnă, scrie Reuters, că Intesa și UniCredit- care se numără printre cei mai semnificativi acționari ai Băncii Centrale dar care sunt în același timp și două dintre instituțiile care adună cele mai mari portofolii de credite neperformante- vor fi obligate să își vândă pachetele de acțiuni care exced cadrului legal.
Și cui vor vinde? Bineînțeles, Băncii Centrale, care va plăti în total celor două bănci comerciale 3,5 miliarde euro pentru vânzarea participațiilor.
Potrivit calculelor Reuters, care precizează că decretul fixează un termen de cel mult 3 ani pentru finalizarea procedurilor de vânzare/cumpărare de acțiuni, din această tranzacție câștigă trei bănci cu probleme: Intesa Sanpaolo ar putea încasa, înainte de taxe, 2,3 miliarde euro iar UniCredit 1,15 miliarde euro.
Un singur acționar se mai află în această situație fericită- Banca Carige, care ar încasa 73 milioane de euro prin vânzarea acțiunilor deținute la Banca Centrală a Italiei.
Artificiul va ajuta însă până la capăt doar două bănci. ”Acționariatul care scapă de dureri de cap este cel al Intesa Sanpaolo și UniCredi. Băncilor Monte dei Paschi di Siena și Banca Carige nu le folosește prea mult din cauză că au nevoie disperată de mai mult capital decât furnizează această decizie politică,” spune Fabrizio Bernardi, analist la Fidentiis Equities.
Monte dei Paschi ar trebui să strângă anul acesta 3 miliarde de euro pentru a returna un precedent ajutor de stat, iar Carige are nevoie de o majorare de capital de 800 milioane euro.
Obiecțiile Europei
”Nu mai putem să facem mereu totul, în fiecare an”, a spus reporterilor cancelarul Angela Merkel după summit-ul de la Bruxelles de miercuri, săptămâna trecută, precizând că actuala legislație comunitară din domeniul bancar lasă statelor membre ”suficient spațiu de manevră” ca să își rezolve corect problemele.
Numai că premierul Mateo Renzi, care a organizat propria conferință de presă la Bruxelles, s-a enervat atunci când a fost întrebat dacă Italia încercă să evite conformarea cu legislația europeană. ”Noi nu am cerut niciodată schimbarea regulilor și nu am venit aici să fim certați ca niște școlari”, a răspuns Renzi.
BCE ia însă în serios situația- Benoit Coeure, membru executiv în boardul băncii centrale europene, avertizase deja că niciun stat nu poate conta pe flexibilitate. ”Dacă am suspenda, fie și temporar, regula bail-in, atunci am pune capăt pieței unice europene”, afirma francezul Coeure în cadrul unei conferințe organizate la Sintra, în Portugalia.
Brexit, pretextul perfect
Semnalele ”amestecate” i-au încurajat însă pe italieni- Jean Claude Junker declara public, recent, că UE va proteja sistemul bancar din Italia, și din alte state, în fața ”circumstanțelor globale nefericite”.
“Ce așteptau italienii era găsirea unei scuze pentru acțiunile lor, iar asta le-a oferit-o Brexitul”, declară Olaf Struckmeier, manager al fondului de investiții Union Investment Privatfonds GmbH din Frankfurt.
Deși niciun plan nu a fost anunțat oficial, oficiali ai guvernului de la Roma poartă discuții cu omologii lor europeni pe marginea opțiunilor de recapitalizare a băncilor, măsură care ar permite scriptic coborârea procentului de credite neperformante și ulterior curățarea portofoliului de active neperformante prin vânzarea acestora la prețuri de piață.
Un răspuns
Problema trebuie vazuta „in ansamblu ” .
1- In USA , filiala germana a Deutsche Bank si pentru al doilea an consecutiv , NU a depasit cu bine testele FED . Practic e nevoie de o recapitalizare masiva din partea mamei germane .
2- In Italia , imprumuturile cu probleme sint (conform datelor oficiale) in proportie de 80% acordate marilor firme , companii nationale . Stins legate de politica (veche boala italiana )au supravietuit crizei prin imprumuturi fara garantii . Fiind super indatorare , nu au bani nici macar de plata ratelor aferente .
Punctul 1+2 demonstreaza ca se va gasii „o intelegere” inconfesabila intre RFG si Italia pentru a inventa , scoate de prin cotloanele BCE un nou mega program de finantare cu dedicatie . Bineinteles ca in prealabil se va instrui Eurostat pentru a NU CONTABILIZA aceste ajutoare ca noua datorie de stat .
In cazul specific italian , o multime de clienti au fost ademeniti de catre bancile in cauza pentru a cumpara bonduri subordinate bancare . Cu o dobanda ceva mai ridicata decit 0,1 % al tilurilor de stat , multimea a investit in aceste titluri cu inalt grad de risc . Dar tot prin incalcare legii chiar de catre bancile emitente . Legea italiana interzice astfel de vinzari de titluri rischioase persoanelor fizice fara pregatire specifica . Adica nu poti vinde astfel de titluri lui Rossi care e timplar sau Maria care e casnica . Poti vinde lui Sergio care e contabil sau Giorgio care e economist (adica pricep ce semneaza , inteleg riscurile acestor investitii financiare)
De aici problema politica . A aduce la sapa de lemn zeci de mii de corentisti prin masurile bail-in , inseamna un harakiri politic pentru partidul si politicienii care aproba asa ceva .
Cu agravantul ca Italia e in imposibilitate de a reduce propria datorie publica (din contra , cauta oricare pretext pentru a putea marii deficitul bugetar anual ) De adus aminte ca conform Fiscal Compact semnat si aprobat , Italia trebuia sa aiba un buget in 2016 excedentar si care sa permita reducerea datoriei publice cu 50 miliarde euro . Nu a realizat niciodata nicaeri asa ceva . Pe o scara mai mica , doar Ceausescu a reusit si a platit cu viata iar socialismul mioritic a murit (macar teoretic)