Datele publicate de Eurostat cu ocazia zilei mondiale a inimii (29 septembrie) plasează România pe locul patru în UE ca număr de decese cauzate de bolile de inimă, după ţări cu mult mai mari precum Germania, Italia şi Marea Britanie, peste pragul de 50 de mii de decese anual.
În urma noastră se află Polonia, Spania şi Franţa, toate cu ponderi mult mai mici ale acestor decese în totalul celor consemnate de statistica oficială.
Importanţa urmării atente a acestui indicator esenţial pentru starea de sănătate a populaţiei pleacă de la faptul unanim recunoscut pe plan internaţional că bolile de inimă reprezintă mai mult de jumătate dintre cele care nu sunt transmise de la o persoană la alta (Noncommunicable – or chronic – diseases, NCD`s prescurtat în lb. engleză). Ori, aceste NCDs ( unde alături de bolile de inimă mai figurează cancerul, boli respiratorii şi diabetul), produc 63% dintre decese pe plan mondial ( conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii)
În Uniunea Europeană, rata medie de deces din boli cardiovasculare se situează la 12,3%, cu diferenţe foarte mari între extremele date de ţări dezvoltate, cu sistem de sănătate performant şi stil de viaţă mai sănătos şi ţări ceva mai puţin dezvoltate, unde prevenţia, tratamentul şi stilul de viaţă lasă de dorit. Astfel, Franţa şi Olanda vin cu o rată de circă 6%, în timp Lituania urcă spre 38% (vezi tabelul).
Aparent, România nu stă chiar aşa de rău, chiar dacă se plasează, cu 20,3%, mult peste media europeană, între Finlanda şi Estonia. Cu toate acestea, sorgintea latină aplicată în condiţiile unui sistem de sănătate performant ar fi trebuit să ne conducă spre o valoare cu mult mai mica, fiind vorba despre câteva zeci de mii de decese prevenibile anual.
Franţa, Portugalia, Spania şi Italia au consemnat valori cu mult mai mici (între 5,8% şi 11,3%), toate fiind plasate sub media UE. Totodată, vecinii Bulgari au înregistrat o rată de doar 10%, comparabilă cu a altei ţări balcanice vecină cu noi ( şi ca stil de viaţă) care nu a intrat în UE, Serbia (care a comunicat la Eurostat o rată de 9,3%).
Se pare că, spre deosebire de performanţa economică şi competitivitate, modelul german nu prea este sănătos în materie de boli de inimă şi a fost preluat, pe filieră austriacă, şi de statele din Europa Centrală ( excepţie notabilă Polonia) care stau mai rău decât noi. De altfel, un studiu pe regiunile istorice ale României ar putea confirma o astfel de aserţiune, dacă va arăta valori mai ridicate în Transilvania.
Important este că gena bună a poporului roman maschează o serie de probleme din sistemul sanitar unde accesul la îngrijire lasă de dorit.Mai ales pentru bolile cronice de inimă, neglijate până în stadii înaintate. Desigur, nici stilul de viaţă nu ne avantajează, cu o şesime din populaţie obeză şi altă treime supraponderală, cu o raţie medie zilnică de calorii de 3.500 de calorii pe persoană (cu toate că un sfert dintre copii se culcă flămânzi) şi o risipă alimentară reflectată inclusiv în cea mai mare pondere din UE a alimentelor în coşul de consum.
Din combinaţia între sistemul sanitar subfinanţat din lipsă de venituri bugetare şi de prioritizare a cheltuielilor în favoarea sănătăţii am reuşit să ajungem a patra putere europeană în materie de decese din boli de inimă. Este o temă care ar trebui să dea de gîndit, obiectivul de reducere la jumătate a ratei de decese din acest motiv fiind absolut posibil dacă facem trimitere la latinitate, Bulgaria şi Polonia.
