24 noiembrie, 2010

Bogdan Baltazar, consultant financiar

Eu cred şi sper că guvernatorul dă material de gândire politicienilor. Guvernatorul face aceste declaraţii pentru a fi ascultat

„Eu cred că este foarte oportun ca Mugur Isărescu să vorbească nu numai pe teme financiar-bancare, unde e obligaţia lui să se pronunţe, dar, aşa cum a făcut şi Ben Bernanke în Statele Unite, mai zice colateral şi lucruri despre spaţiul politic, dar numai despre acele aspecte care au incidenţe economice. Este o situaţie excepţională şi nu văd de ce guvernatorul, care este un om foarte echilibrat, foarte competent, un om de excepţie în domeniul economic, să nu se pronunţe. Îndeamnă la responsabilitate, la micşorarea deficiturilor chiar cu preţul unor sacrificii, se opune bazaconiilor care vin de prin lumea presei şi politicii. E foarte bine bine că intervine pentru că e un om cu autoritate internaţională.

Eu cred şi sper că guvernatorul dă material de gândire politicienilor. Guvernatorul face aceste declaraţii pentru a fi ascultat, pentru a fi cântărite lucrurile pe care le spune el în raport cu sfera politicului.

Guvernatorul s-a exprimat de o manieră admirabilă, plecând de la propriile lui dificultăţi de om de afaceri,şi a şi spus că blocarea plăţilor în România este mortală şi principalul vinovat de la care încep blocajele este însuşi statul”.

 



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: