Banca Națională a României (BNR) a luat măsuri „pentru a sprijini eforturile autorităților publice și ale sistemului bancar de a limita efectele crizei asupra economiei naționale”, potrivit unui comunicat al băncii centrale, emis miercuri, în timp ce Guvernul își ținea ședința în regim de videoconferință.
Astfel, documentul citat spune că BNR:
- „a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în continuare, buna funcționare a sistemelor de plăți și de decontare în monedă națională, în vederea desfășurării, în condiții normale, a tranzacțiilor comerciale și financiare, indiferent de evoluția situației cauzate de pandemie.
- monitorizează și analizează permanent evoluțiile interne și internaționale, precum și impactul pandemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare și economiei naționale, fiind pregătită să asigure stabilitatea necesară în condițiile date, precum și lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale.
- Finanțarea curentă a cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale, investiții, etc.) este prioritară. În cazul unei cereri crescute din partea populației, BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operațiunile, inclusiv cele de lichidități pentru bancomate.
(Citiți și: „Starea de urgență – Dan Suciu, BNR: Banca Națională ar putea reduce rezervele obligatorii ale băncilor „în funcție de necesități””)
-
- Clienții bancari au acces deplin la banii disponibili în conturile lor, indiferent că aleg să retragă sume de la ATM-uri, să opereze tranzacții bancare sau, dacă este necesar, să se deplaseze la sucursalele și agențiile băncilor.
- recomandă efectuarea operațiunilor bancare, pe cât posibil, prin intermediul mijloacelor moderne de plată disponibile, precum cardurile sau plățile online.
- În această perioadă, cele mai multe instituții financiare au luat mai multe decizii pentru a proteja sănătatea clienților și a angajaților, asigurând în același timp continuitatea operațională a activității.
- acționează și susține în totalitate demersurile sistemului bancar, de sprijinire a persoanelor fizice și companiilor afectate de criză, prin modalități adecvate, de la caz la caz, de ușurare a ratelor la creditele în curs și de facilitare a accesului la noi linii de finanțare.
- pregătește modificări adecvate ale regulamentelor bancare prudențiale, în concordanță cu recomandările europene și internaționale pentru această perioadă, urmărind, totodată, și menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare și a clienților nebancari (companii și populație)”.