Consiliul de administrație al BNR

5 octombrie, 2021

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis marți majorarea dobânzilor de politică monetară, un prim pas de a aduce sub control inflația.

Majoritatea analiștilor din piață se așteptau ca Banca Națională să amâne această majorare a dobânzilor, din cauza instabilității politice, dar și a creșterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Prima creștere dintr-o serie de trei anticipată de analiștii Erste Group Research în următoarele zece luni era prognozată abia în noiembrie.


”Urmează o săptămână fioarte aglomerată pentru băncile centrale din regiune, începând cu BNR, care are marți ședința sa (de politică monetară, n.r.). Este de așteptat ca (BNR) să păstreze neschimbată dobânda cheie la 1,25%”, apreciază analiștii Erste Group Research (EGR).

Și Ciprian Dascălu, economist-șef BCR, se aștepta ca BNR să rămână în așteptare, ”invocând incertitudini legate de evoluția pandemiei și impactul economic ulterior, cel puțin asupra sentimentului consumatorilor, cu al patrulea val Covid în plină desfășurare și care depășește deja cele mai pesimiste așteptări”, potrivit unei note transmise investitorilor.

Incertitudinea politică cu votul de neîncredere programat în aceeași zi era un argument suplimentar, în opinia sa, de amânare a majorării. Pe de altă parte, el indica și o serie de argumente în favoarea unei acțiuni din partea BNR.

Printre acestea se numără riscul ca inflația să fie mai mare decât se anticipase, din cauza evoluției prețurilor la energie, riscul întârzierii consolidării fiscale din cauza prelungirii crizei politice și deprecierea monedei naționale.

Accelerarea inflației, principala îngrijorare


Rata anuală a inflației a urcat în iulie la 4,95%, de la 3,94% în iunie, iar în august la 5,25%, considerabil deasupra limitei superioare a intervalului țintit de BNR și ușor peste nivelul prognozat.

Creșterea a fost determinată aproape integral de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de majorarea considerabilă a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice în luna iulie, și într-o mai mică măsură de continuarea scumpirii combustibililor, preponderent pe seama categoriei non-benzină și motorină.

În acest context, conducerea BNR a decis:

  • majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021;
  • majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00 la sută pe an, de la 0,75 la sută pe an, și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021;
  • păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Decizia de majorare a ratelor de dobândă este prima de acest tip din ultimii trei ani și jumătate, respectiv din mai 2018, când dobânda de politică monetară a fost majorată de la 2,25% la 2,5% pe an. A urmat apoi o pauză de aproape doi ani, iar în martie 2020 a fost reluat ciclul de scădere a dobânzilor de politică monetară.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea și menținerea ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe orizontul mai îndepărtat de timp, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, și în condiții de protejare a stabilității financiare.

Dobânda-cheie de politică-monetară este cea care ”dă tonul” dobânzilor din piață. Economiștii au avertizat că recentele creșteri ale inflației vor avea ca rezultat ”scumpirea” banilor, respectiv majorarea dobânzilor, politică ce ar trebui să ducă la scăderea inflației.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: