12 aprilie, 2017

Actuala proiecție pe termen scurt reconfirmă perspectiva accelerării ușoare a inflației în următoarele luni, reiese din minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României din 5 aprilie 2017.

„În discuțiile privind evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au observat ca actuala proiecție pe termen scurt reconfirmă perspectiva accelerării ușoare a inflației în următoarele luni. Se reconfirmă, totodată, rămânerea ratei anuale anticipate a inflației semnificativ sub limita de jos a intervalului țintei în luna iunie 2017, la un nivel doar marginal superior celui prognozat anterior, reflectând revizuirea în sens ascendent a dinamicii probabile a prețurilor LFO, și, în sens opus, a ritmului anticipat de creștere a prețurilor combustibililor”, se spune în documentul citat, dat miercuri publicității.

Pe de altă parte, reprezentanții conducerii BNR sunt de părere că perspectiva imediată a inflației este compatibilă cu traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației evidențiată de cea mai recentă prognoză pe termen mediu a BNR, publicată în Raportul asupra inflației din februarie 2017.


„Această traiectorie reintră în interiorul intervalului de variație al țintei în trimestrul IV 2017 — plasându-se la 1,7% în decembrie—, pentru ca în 2018 să urce în jumătatea superioară a intervalului și să tindă apoi spre limita lui de sus, pe fondul epuizării efectelor one-off ale reducerilor/eliminărilor de impozite indirecte, accize și taxe nefiscale și al intensificării presiunilor inflaționiste ale cererii agregate și ale costurilor unitare salariale”, se arată în minuta BNR.

Conform documentului, membrii Consiliului s-au referit în primele intervenții la evoluția recentă a inflației. S-a arătat că rata anuală a inflației a reintrat în teritoriul pozitiv în luna ianuarie 2017 și a crescut apoi în februarie la 0,2%, marginal peste nivelul prognozat. Pe lângă efectul de bază asociat reducerii cotei standard a TVA la 20%, evoluția a reflectat impactul revenirii în devans a dinamicii anuale a prețurilor LFO la valori pozitive, pe fondul condițiilor climaterice nefavorabile ce au prevalat la nivel european în debutul acestui an. Influențe opuse, dar de dimensiuni inferioare, au exercitat reducerea cotei standard a TVA la 19% și eliminarea supraaccizei la combustibili, începând cu 1 ianuarie 2017, precum și eliminarea taxelor nefiscale în luna februarie, afectând prioritar dinamica prețurilor administrate.

Membrii Consiliului au remarcat, în minută, accelerarea peste așteptări consemnată de creșterea economică în trimestrul IV 2016 — la 4,7%, dinamica anuală, de la 4,3% în trimestrul precedent — implicând o probabilă redeschidere, mai amplă decât cea anticipată, a excedentului de cerere agregată.

În cadrul ședinței s-a arătat că, spre deosebire de trimestrele anterioare, exportul net a deținut în acest interval principalul rol în creșterea ritmului activității economice, iar cererea internă pe cel secund. S-a remarcat, totodată, contribuția mult crescută adusă de variația stocurilor la dinamica anuală a PIB, de natură să contrabalanseze scăderea aportului consumului privat și al consumului administrației publice, precum și intrarea în teritoriul negativ a contribuției formării brute de capital fix, în principal ca urmare a declinului construcțiilor inginerești. S-a observat, de asemenea, că, din perspectiva formării PIB, determinanții accelerării creșterii economice au fost serviciile și impozitele nete pe produs, contribuția sectorului serviciilor la dinamica anuală a PIB consolidându-și astfel poziția dominantă.


Potrivit documentului, în cadrul ședinței s-a observat că, în raport cu trimestrul IV 2016, creșterea economică este așteptată să decelereze în termeni anuali în semestrul I, dar într-o măsură sensibil mai mică decât în cea mai recentă prognoză pe termen mediu. Din perspectiva evoluțiilor recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată, principalul determinant al creșterii economice în trimestrul I 2017 se prefigurează a fi cererea de consum, secondată de revenirea contribuției exportului net, în timp ce contribuția formării brute de capital fix ar putea rămâne negativă, dar în scădere față de trimestrul anterior.

„S-a apreciat că riscuri semnificative sunt generate de potențiala conduită viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri și de structura probabilă a cheltuielilor publice. Membrii Consiliului au subliniat, de asemenea, riscuri similare ca sens ce rezultă din tendința de ameliorare a balanței riscurilor la adresa perspectivei creșterii economice globale și din zona euro/UE, în condițiile continuării redresării economiilor dezvoltate și ale revigorării comerțului global, precum și ale îmbunătățirii perspectivei economiilor emergente majore, inclusiv ca urmare a creșterii cererii de materii prime și a prețurilor acestora”, se mai spune în minuta BNR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: