1 octombrie, 2022

Operatorul aerian low-cost Blue Air nu va relua zborurile din 10 octombrie deoarece nu a finalizat un complex proces de restructurare a profilului de capital, afându-se în prezent în discuții tențialii investitori, creditori și Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis de companie.

“Blue Air se află în prezent în discuții cu potențialii investitori, creditori și Guvernul României pentru a-și restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operațiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Blue Air amână, astfel, pentru a doua oară momentul estimat pentru reluarea zborurilor, după ce nu a reușit să reia operațiunile nici pe 12 septembrie.


Potrivit unui alt comunicat de la jumătatea acestei luni, în urma suspendării activității de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând circa 77.000 rezervări bilete de călătorie.

Blue Air a suspendat pe 6 septembrie toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat a doua zi că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei Blue Air Aviation și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței. Cu toate acestea, operatorul aerian low-cost a anunțat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispune de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale.

Totodată, compania a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.


La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă anunța că adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei Blue Air vor fi verificate de Corpul de control.

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocați pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, cu un model de business Ultra – Low – cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: