sâmbătă

25 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

27 iunie, 2020

Procesatorul de plăţi Wirecard, din Germania, aflat în mijlocul unui scandal financiar după ce s-a descoperit că lipsesc 1,9 miliarde de euro din bilanţ (bani ce nu ar fi existat niciodată, spune compania), și-a depus insolvența.

Acțiuni la Wirecard a deținut și fondul NN Pensii, care însă le-a vândut chiar înainte de prăbușire, relatează Bloomberg.

NN Pensii cumpărase la finalul anului 2019 peste 200.000 de acţiuni Wirecard, la o valoare totală de 130 milioane de lei, fiind cea mai mare expunere externă a fondului de pensii private.


Cel mai mare fond de pensii private din România deținea 0,6% din compania germană, în luna decembrie.

Acțiunile au fost vândute însă din luna mai, cu câteva săptămâni înainte ca Wirecard să anunțe că din conturi îi lipsesc 1,9 miliarde de euro.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în contextul dificil al economiei, afectată de pandemia de coronavirus și a discuțiilor cu privire la alegerea investițiilor.

NN Pensii a suferit câteva pierderi, pentru că acțiunile erau pe scădere, dar a evitat o catastrofă.


Bloomberg menționează în acest sens contextul economic în care se afla economia românească, după două luni de stare de urgență, economiile a 7,5 milioane de români având de suferit.

NN Pensii a transmis că vânzarea de acțiuni a făcut parte din procesul normal de analiză a acțiunilor.

„Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul nostru de la începutul lunii mai. Expunerea pe fiecare emitent străin este limitată ca pondere în portofoliu, ceea ce, implicit, determină un impact redus al volatilităţii respectivei acţiuni”, a declarat Andreea Pipernea, directorul general al NN Pensii, pentru Bloomberg.

NN Pensii a mai transmis că performanța unui fond de pensii se observă după o analiză a întregului portofoliu, pe o perioadă mai mare de timp.

Potrivit calculelor făcute de fondul de pensii, plasamentele în acţiuni, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul activelor administrate, sunt principalul element ce a determinat randamente medii anuale cu aproximativ 5 puncte procentuale peste inflaţie de la lansare până în prezent.

Regulile stabilite de statul român pentru fondurile de pensii stabilesc o strategie de investiții preponderent în piețele locale, o porție mică fiind permisă pentru achiziții străine, pentru diversificare, explică cotidianul Bloomberg. Potrivit sursei citate, ASF nu a oferit încă un comentariu cu privire la această situație.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Sursa citată adaugă că Wirecard era o companie populară și în rândul fondurilor de pensii din Polonia, acestea evitând să investească în compania germană, inclusiv filiala locală a NN.

Markus Braun, fost CEO al procesatorului, a fost eliberat miercuri din custodia poliţiei germane, în contextul în care acesta a fost arestat în baza unor acuzaţii de manipulare a registrelor contabile şi a veniturilor companiei.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: