Forța economiilor europene după PIB în euro – România, pe locul 13. Cum a afectat pandemia statele UE

Economia României figurează pe locul 13 în UE şi reprezintă 1,6% din economia Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat pentru anul 2020 privitor la PIB… Mai mult›
07.04.2021
Revoluția fiscală propusă de SUA privind impozitul minim global pe profiturile corporațiilor găsește susținere la FMI

Propunerea SUA pentru introducerea la nivel global a unui impozit minim pe profitul companiilor a găsit susținere la Fondul Monetar Internațional (FMI). Măsura este menită… Mai mult›
07.04.2021
Cum a modificat criza bugetul familial: studiu de caz – T4 din 2020

Veniturile totale unei gospodării în T4 2020 au ajuns la 4.999 lei (+7,7% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS.… Mai mult›
06.04.2021
3 luni de la debutul campaniilor de vaccinare: Țintele ratate de UE pe Trimestrul I

La trei luni de la debutul campaniilor de vaccinare împotriva coronavirus, doar cinci, respectiv 4, state membre au îndeplinit obiectivele de etapă al Comisiei Europene:… Mai mult›
06.04.2021
Bloomberg: Cel mai puternic om din România merge la închisoare. Știrea privind condamnarea lui Liviu Dragnea face înconjurul lumii
de Vladimir Ionescu , 27.5.2019
Știrea despre condamnarea definitivă la închisoare a lui Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și încă liderul partidului cu cele mai multe mandate în Parlament, a început să circule pe tot mapamondul, fiind preluată de principalele agenții inetrnaționale de știri.
Liviu Dragnea a fost condamnat luni la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în Dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Patru dintre cei cinci judecători ai completului de la Curtea Supremă care au pronunțat sentința au fost pentru păstrarea verdictului penal din prima instanță, un singur magistrat considerând că procesul trebuie reluat.
“Cel mai puternic om din România merge la închisoare pentru corupţie”, scrie agenţia de presă Bloomberg, preluată de Mediafax.
“Liderul partidului de guvernământ din România, Liviu Dragnea, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare într-un caz de corupţie”, relatează agenţia Associated Press.
“Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a confirmat luni condamnarea la trei ani şi jumătate de închisoare a liderului Liviu Dragnea”, scrie și Agenţia France-Presse, citată de cotidianul Le Figaro.
“Liderul social-democraţilor români, condamnat la închisoare. (…) Social-democraţii au pierdut alegerile parlamentare”, comentează publicaţia germană Die Presse.
BusinessReview.eu informează că un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe liderul PSD Liviu Dragnea la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru instigarea la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman. În acest caz, două persoane au fost angajate fictiv la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a făcut apel după ce a fost găsit vinovat de instigare la abuz în serviciu.Decizia este definitivă. România este una dintre cele mai corupte ţări membre ale Uniunii Europene, potrivit Transperency International.
În ultimii doi ani, ţara a fost divizată de proteste, activiştii susţinând că politicienii doresc să „slăbească” sistemul judiciar.