joi

25 aprilie, 2024

4 aprilie, 2023

Opt percheziții au fost derulate marți, de Biroul din Iași al Parchetului European, la sediul Biroului Vamal Siret și la domiciliile unor funcționari vamali. În cadrul acestei anchete, procurorii au documentat un prejudiciu de 650.000 euro produs prin neplata taxelor vamale, accizei și a altor impozite, pentru produse din tutun vândute pe piața neagră din Europa.

Potrivit unui comunicat al EPPO, mai multe persoane fizice și juridice din Cehia, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ucraina au pus în aplicare un circuit vamal fraudulos pentru importul de tutun prelucrat (tutun de narghilea și tutun de pipă) din Emiratele Arabe Unite și Turcia.

Aceste produse erau în mod aparent destinate unor țări terțe (din afara UE), cum ar fi Ucraina și Kazahstan, și, prin urmare, au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE, ceea ce permite suspendarea plății taxelor până la achiziționarea mărfurilor în țara de destinație finală.

Tutun vândut pe piața neagră din UE, inclusiv Germania


În realitate, însă, conform probelor colectate, bunurile nu au părăsit spațiul UE, ci au fost vândute ilegal pe piața neagră din unele țări ale UE, inclusiv Belgia și Germania. Acest lucru s-ar fi făcut cu complicitatea vameșilor români de la Biroul Vamal Siret, care este principalul punct vamal de la frontiera României cu Ucraina.

Acuzațiile concrete:

  • Între iunie 2017 și ianuarie 2018, un total de 50 de transporturi de produse din tutun prelucrat au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE – majoritatea provenind din Italia (35). Au existat, de asemenea, transporturi care au pornit din Germania (opt), Lituania (șase) și Cehia (unul). Anchetatorii cred că vehiculele declarate la Biroul Vamal Siret ca fiind transportoare de tutun erau în realitate goale, pentru a simula tranzitul către țări terțe și a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor vamale.
  • În consecință, mărfurile erau vândute în țările UE cu profituri uriașe, sustrăgându-se în același timp de la colectarea taxelor, accizelor și TVA. Se estimează că această schemă a cauzat prejudicii de peste 650.000 euronumai în ceea ce privește taxele vamale.

(Citește și: „Parchetul European, bilanț 2022: 865 de dosare noi deschise, cu prejudiciu total de aproape 10 mld. euro„)

Perchezițiile de astăzi sunt efectuate de procurorii europeni delegați ai Biroului EPPO Iași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Structurii de Sprijin a Procurorilor Europeni Delegați în România, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, precum și cu ofițeri vamali din cadrul Autorității Vamale Române.

În vederea recuperării prejudiciilor aduse bugetului național și al UE, oamenii legii au pus sechestru pe bunuri imobile (cinci imobile) și numerar în diferite valute, printre care euro, dolari americani, leu românesc și grivna ucraineană.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: