28 decembrie, 2020

În documentul de poziție referitor la politicile de transport – Mobilitatea și transporturile până în 2030 – publicat la 22 octombrie 2020- Grupul PPE din Parlamentul European a subliniat că libertatea de mișcare și un transport funcțional reprezintă piatra de temelie a creșterii economice, în special perioade de criză, cum este actuala pandemie cu noul coronavirus.

De aceea, în calitate de coordonator al PPE pentru politicile de transport am solicitat aplicarea unei reguli simple în timpul unor crize similare: deschiderea frontierelor pentru transportul de mărfuri. Toți cetățenii UE trebuie să se bucure de mobilitate, căci acesta este unul dintre drepturile europene fundamentale. Prin crearea unei rețele de transport mai puternice, mai rezistente la crize și mai durabile, Europa va fi capabilă să depășească viitoarele provocări.

COVID-19 a provocat o criză fără precedent, rezultând în prăbușirea conectivității aeriene, care a pus în pericol viitorul întregului lanț de aviație – cu consecințe de anvergură pentru industria aeronautică civilă, pentru lanțul de aprovizionare din acest domeniu, precum și pentru competitivitatea industriei aeronautice.


Cererea s-a prăbușit, iar  producătorii de echipamente au fost nevoiți să își reducă nivelul de producție. Acest lucru are un impact major nu numai asupra acestor firme, ci și asupra forței de muncă și întregului lanț de aprovizionare.

Fără sprijin din bugetele publice, milioane de locuri de muncă sunt expuse riscului. Chiar și așa, calea către recuperare va fi lungă și ar putea dura între 3 și 5 ani până la o reîntoarcere la nivelurile de producție pre-COVID.

Pe lângă găsirea unor soluții de termen scurt și mediu, aviația civilă se confruntă cu provocarea pe termen lung pe care o reprezintă decarbonizarea.  Prin urmare, este esențial să se coreleze recuperarea COVID cu necesitatea continuării investițiilor în acțiuni care ajută la decarbonizarea aviației civile pe termen mediu și lung.

Totuși, aș îndrăzni să spun că cererea redusă din acest moment, reprezintă și o oportunitate. Poate că acum este momentul oportun pentru ca aviația să accelereze transformările digitale. Pe fondul crizei economice actuale, sprijinul din bani publici va fi esențial, deoarece multe companii se confruntă deja cu diminuări ale fxurilor de numerar și, prin urmare, vor reuși să susțină investiții pe termen mai lung doar dacă sunt ajutate.

Lecțiile pandemiei: coordonarea la nivelul UE a protocolului de igienă și sănătate


Pandemia a pus în dificultate nu doar companiile aeriene, ci și producătorii de avioane. Ce am învățat de aici? Că avem nevoie de o coordonare europeană a restricțiilor de călătorie, ca și a protocoalelor de igienă și sănătate. De aceea, sunt de părere că Facilitatea de recuperare și reziliență ar trebui să sprijine și recuperarea industriei aeronautice pentru a facilita înlocuirea actualelor flotelor cu aparate noi și mai durabile.

Pe de altă parte, aviația trebuie să se adapteze la schimbările climatice. La fel ca și pandemia, schimbările climatice sunt globale. O provocare globală are nevoie de o soluție globală. Prin urmare, UE trebuie să sprijine inițiative internaționale eficiente și viabile în toate domeniile, inclusiv în transporturi, în special în sectoarele aviației și maritime.

Strategia de decarbonizare a aviației

Odată cu creșterea traficului, aviația trebuie să adere la sistemul internațional de compensare a carbonului, cunoscut sub numele de CORSIA. Pentru a realiza acest lucru, Uniunea trebuie să vorbească cu o singură voce în Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).

Cota de combustibilii alternativi în aviație trebuie să crească pentru a contribui la reducerea emisiilor. Prin urmare, este necesară o evaluare aprofundată a emisiilor pe durata ciclului de viață al acestor combustibili. O reducere suplimentară a emisiilor poate fi realizată prin adoptarea și punerea în aplicare a legislației privind cerul unic european SES 2+. UE susține deja cercetarea în domeniul aviației (întreprinderea comună Clean Sky) și aceasta ar trebui să continue și să se intensifice pentru a oferi soluții tehnologice, inclusiv pentru combustibili alternativi.

O revizuire a normelor privind ajutoarele de stat pentru aeroporturi este, de asemenea, necesară pentru a reduce semnificativ emisiile și timpul de călătorie, sporind în același timp eficiența. Prin urmare, am solicitat Comisiei să stimuleze producătorii de aeronave să adapteze producția viitoare la zborurile europene cu distanță scurtă, potrivite pentru soluții electrice. Aeroporturile ar trebui să fie conectate la orașe prin linii de tren (de mare viteză) și să utilizeze numai vehicule cu emisii zero.

Așa cum am afirmat în concluziile celei de-a cincea conferințe de aeronautică organizată sub umbrela „Sky and Space Intergroup”, statele membre ar trebui să includă în planurile lor naționale de recuperare și reziliență investiții în proiecte transfrontaliere și multi-țări, care pot contribui la redresarea economică și generează valoare adăugată europeană, susținând în același timp obiectivul Uniunii privind neutralitatea climei în 2050. În plus, ar trebui instituit un plan european de redresare a aviației și aeronauticii, care să ofere o foaie de parcurs a aviației durabile care să asigure competitivitatea pe termen lung astfel ca Europa să devină un lider în acest domeniu.

În plus, ar trebui să creăm un plan european de investiții publice pentru combustibilii durabili utilizați în aviație (SAF), pentru a le mări cota de piață și a contribui la reducerea emisiilor. Nu în ultimul rând, este nevoie de investiții în infrastructura ecologică a aeroporturilor și a heliporturilor. De asemenea, trebuie să investim în punctel de încărcare corespunzătoare din aeroporturi și în platformele logistice.

Transformarea digitală a industriei trebuie să rămână o prioritate majoră, iar punerea în aplicare a Strategiei digitale a UE este mai importantă ca niciodată.

Pasagerii – în centrul politicilor de transport

Transportul trebuie să asigure cele mai bune condiții pentru pasageri. Grupul PPE solicită un sistem echitabil al drepturilor pasagerilor în toate modurile de transport. Comisia Europeană ar trebui să ofere un cadru legislativ pentru serviciile de bilete, de rezervare și de plată multimodale. Sarcina transformărilor ecologice și digitale ale transporturilor nu trebuie să conducă la costuri împovărătoare pentru călători.

Transportul trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor europene de decarbonizare dar, în același timp, să rămână accesibil.

Mobilitatea și transportul sunt esențiale pentru prosperitate, bogăție și oportunități în UE. Mobilitatea ne apropie, oriunde am locui în Uniune. De aceea, Grupul PPE s-a angajat să facă sistemul nostru de transport european accesibil, fiabil, digital și durabil. Vrem să menținem pentru cetățeni costurile de transport la nivelurile actuale, să creăm un spațiu unic de transport european fără frontiere și să reducem poluarea și emisiile prin progres tehnologic, eficiența și investiții.

*

Marian-Jean Marinescu este europarlamentar, coordonatorul grupului PPE din Parlamentul European, în Comisia TRAN

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: