marți

7 mai, 2024

18 aprilie, 2020

În România au fost confirmate până sâmbătă, 18 aprilie, 8.418 persoane infectate cu virusul COVID – 19, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate și externate.

Până acum, 417 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Ele erau internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire.


La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 19.911 de persoane.

Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 90.991 de teste.

Până în prezent au fost întocmite 434 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.368 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.


Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.842.854 de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: