vineri

26 iulie, 2024

7 iunie, 2024

Preşedintele Joe Biden a declarat că nu-şi va graţia fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat în procesul în care este judecat pentru deţinere ilegală de armă.

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un „da” scurt. Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden şi dacă exclude o eventuală graţiere, la care preşedintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune și citat de Agerpres.

Interviul integral, înregistrat în Normandia, în marja evenimentelor prilejuite de comemorarea a 80 de ani de la Ziua Z (debarcarea din Normandia).


Fiul preşedintelui este acuzat că a minţit când a completat în anul 2018 un formular pentru achiziţia unei arme de foc, negând în acel document dependenţa sa de droguri, pe care a recunoscut-o mai târziu în cartea autobiografică „Beautiful Things” (”Lucruri frumoase”).

Două capete de acuzare au fost formulate împotriva sa, respectiv fals în declaraţii şi deţinere ilegală de armă. El riscă până la 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, dar în practică astfel de infracţiuni izolate rareori au condus în SUA la sentinţe de închisoare cu executare.

Într-un caz separat, Hunter Biden este judecat în California pentru o evaziune fiscală de 1,4 milioane de dolari. El a pledat nevinovat în ambele dosare, care nu au nicio legătură cu procedura de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) deschisă de republicani în septembrie împotriva tatălui său, pe care-l acuză că atunci când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) şi-a folosit influenţa politică pentru a facilita afacerile fiul în Ucraina şi China.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: