14 octombrie, 2024

UPDATE: Magnatul israelian din sectorul mineritului Beny Steinmetz a fost eliberat din arestul poliţiei din Grecia, dar are interdicţie de a părăsi teritoriul acestei ţări, în aşteptarea unei decizii judecătoreşti cu privire la mandatul de arestare emis de România, au anunţat luni surse din poliţia elenă citate de Reuters.

Steinmetz (68 de ani) a fost plasat în detenţie duminică, la câteva ore după ce sosise cu un avion privat pe aeroportul internaţional din Atena, au precizat sursele citate.

Mandatul de arestare european împotriva sa a fost emis în numele României pentru acuzaţii referitoare la participarea la o organizaţie infracţională, a declarat un ofiţer de poliţie grec, sub acoperirea anonimatului.


****

Știrea inițială:

Omul de afaceri Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, a fost reţinut duminică pe aeroportul din Atena.

El a mai fost reţinut de autorităţile din Cipru, anul trecut, însă magistrații au refuzat extrădarea acestuia către România, unde așteptat pentru a executa pedeapsa definitivă de cinci ani închisoare cu executare în Dosarul Fermei Băneasa.


De asemenea, el mai fusese reținut și în Grecia, în 2021, dar a fost eliberat pe cauțiune.

Duminică, polițiștii eleni l-au ridicat la intrarea pe teritoriul Greciei, după ce a coborât din avionul privat ce l-a adus din Israel, țara sa natală, relatează News.ro, care citează surse judiciare.

Beny Steinmetz urmează să fie prezentat în faţa Procurorului de pe lângă Curtea de Apel Atena.

În 2023, reținut în Cipru

În 31 august 2023, el a fost reţinut în Cipru,  în baza mandatului emis de autorităţile române. Atunci el a fost eliberat din arest după o săptămână, după ce Curtea de Apel din Cipru a respins extrădarea.

„O altă instanţă a unui stat european trimite un răspuns răsunător celor care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi dispreţuiesc grav orice noţiune de stat de drept. Sunt foarte încântat că mă pot întoarce în sfârşit în ţara mea într-un moment atât de critic pentru Israel”, a transmis atunci Steinmetz prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Dosarul Ferma Băneasa – doi fugari greu de extrădat

Beny Steinmetz nu este singurul fugar din Dosarul Ferma Băneasa care se dovedește greu de repatriat. Paul de România, condamnat la trei ani și patru uni de închisoare, se bucură în continuare de libertate , deși Interpolul cunoaște foarte bine unde se află. O instanță din Franța și apoi una din Malta, au respins însă cererile României de extrădare a acestui fugar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în 17 decembrie verdictul final în dosarul retrocedării Fermei Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni.

Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani.

În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi alte 20 de persoane, printre care trei cetăţeni israelieni şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov către Paul de România.

Potrivit DNA, acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), ”în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României”.

Procurorii DNA arătau că prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50 la sută şi 80 la sută, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.

”Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (fost şi actual consilier al primului ministru) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii de prietenie şi de afaceri cu membri ai Guvernului, parlamentari, funcţionari autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ICCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceştia, în mod nelegal, să determine obţinerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philipe”, preciza DNA.

După dobândirea Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei. Firma respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: