Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de oțel din Europa, cu operațiuni în Italia, Franța, Elveția și România, vrea să reducă emisiile de CO2 până în 2030 cu 40% față de nivelul din 2015 și să producă primul oțel neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.
AFV Beltrame Group a anunțat, marți, că a definit ca element central al strategiei sale un plan de decarbonizare și o agendă precisă pentru a-și reduce emisiile de CO2 până în 2030.
„Emisiile generate în timpul operațiunilor Grupului sunt cu mult sub mediile internaționale și europene ale sectorului, situându-se la 570 kg CO2 pe tona de oțel laminat (Scope 1,2 și 3 upstream), cu aproximativ 75% mai scăzute decât emisiile industriei siderurgice globale și cu aproximativ 15% mai mici decât media europeană pentru emisiile de oțel din cuptoare electrice”, a declarant Raffaele Ruella, director financiar și director general al grupului.
Compania intenționează să își îmbunătățească și mai mult performanța, stabilindu-și ca obiectiv reducerea emisiilor cu 40% până în 2030 (comparativ cu 2015).
Cum arată planul de decarbonizare
Pentru a atinge acest obiectiv, în cadrul planului de decarbonizare au fost identificate patru planuri de activități:
- Eficiența producției: încă de la înființare, AFV Beltrame Group a investit în reducerea consumului de energie: eficientizarea și reducerea costurilor de producție au fost întotdeauna un factor de competitivitate. Grupul dorește să continue pe această cale și și-a consolidat strategia de eficientizare a producției prin modernizarea cuptoarelor de reîncălzire cu gaz, prin proiectarea și implementarea unor sisteme de recuperare a căldurii și prin instalarea unor sisteme de control digitale.
- Economia circulară: Compania susține că este preocupată constant de îmbunătățirea calității deșeurilor și a altor materii prime, de reutilizarea deșeurilor din procesele de producție (zgura de oțelărie găsește utilizări interne sau este supusă unor procese certificate pentru producție de agregate, creând condițiile necesare pentru a îndeplini cerințele de achiziție ecologică în lanțul de aprovizionare în construcții prin înlocuirea materiilor prime, cum ar fi pietrișul sau nisipul) și de înlocuirea materiilor prime cu materiale reciclate (de exemplu, polimerul reciclat utilizat pentru a înlocui cărbunele sau anvelopele scoase din uz, favorizând astfel reciclarea produselor care altfel ar fi destinate depozitării la groapa de gunoi).
- Achiziționarea de energie verde: Grupul dorește să mărească cantitatea de energie verde utilizată, prin construirea unor centrale din energie regenerabilă pentru autoconsum și pentru contracte bilaterale de achiziție a energiei electrice.
- Proiecte privind hidrogenul: AFV Beltrame Group urmărește și se pregătește, de asemenea, pentru evoluțiile privind utilizarea hidrogenului verde ca și combustibil. Cuptoarele AFV Beltrame Group sunt deja configurate pentru a utiliza hidrogenul ca și combustibil în amestec cu gazul natural.
Proiectul „Chalibria”: oțel „neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon”
Angajamentul Grupului de a implementa proiecte care să reducă semnificativ emisiile de CO2 a dat naștere ideii de „Chalibria”, prin care dorește să producă oțel fără a avea emisii de carbon.
Pentru emisiile reziduale care în prezent nu pot fi reduse prin acțiunile planului de decarbonizare, neutralitatea Chalibria în ceea ce privește emisiile de carbon se realizează prin compensarea emisiilor de CO2 generate de lanțul valoric (cradle to gate), prin achiziționarea, voluntară, a creditelor de carbon.
„Chalibria este modul prin care arătăm în mod transparent progresele pe care intenționăm să le facem zi de zi, un angajament pe care ni-l asumăm față de toți stakeholderii noștri, ca urmare a doi ani de muncă în care am colaborat cu diferite companii și consultanți, în principal cu partenerii strategici Roland Berger și Alperia”, a explicat Carlo Beltrame, Group Business Development Manager și CEO Franța și România.
Potrivit acestuia, oțelul este un material special, reciclabil la infinit și, prin urmare, sustenabil în mod inerent, dar producerea lui generează emisii și necesită un consum ridicat de energie.
Investiții în producția de energie verde în România
La Târgoviște, în aproprierea fabricii Donalam (fost COS Târgoviște), compania va construi un parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de 60-65 MW.
“Până în prezent, am obținut 50 de hectare de teren pentru acest proiect și suntem în curs de a încheia acorduri suplimentare pentru alte 22 de hectare. De asemenea, vom instala 10 MW de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor noastre, astfel încât până la mijlocul anului viitor, cel târziu în octombrie 2023, vom avea o capacitate totală de producție de energie de 70-75 MW”, a adăugat Carlo Beltrame.
(Citește și: „Donalam România a început producția la fostul COS Târgoviște, după mai bine de doi ani de când fostul proprietar a închis fabrica”)
Mai mult, Beltrame și Nuclearelectrica au semnat un memorandum pentru colaborarea privind dezvoltarea de reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni în România.
Obiectivul Memorandumului de Înţelegere este de a explora oportunităţile de cooperare şi de investiţii în sprijinul dezvoltării primului proiect SMR din România, dezvoltat de RoPower, care ar putea avea un mare impact şi în realizarea producţiei de oţel verde în România, potrivit unui comunicat, emis, marți, de Nuclearelectrica.
„Securitatea energetică a devenit în ultima vreme un subiect de mare relevanţă. Planul nostru de a construi, în viitorul apropiat, parcul fotovoltaic de la Târgovişte, precum şi parteneriatul cu RoPower, sunt două dintre soluţiile pentru a ne asigura accesul la energie sustenabilă şi la preţuri accesibile pe termen lung”, a spus Carlo Beltrame.
***