consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi A. există dintotdeauna şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În economiile de tip agrar tradiţional, a. este mai amplu, pe când în economiile de piaţă moderne se diminuează. A. este mai dezvoltat în mediul rural faţă de mediul urban. Diminuarea a. în mediul rural depinde de modernizarea activităţilor agricole şi de alinierea nevoilor agricultorilor la cele ale citadinilor. Consumul unităţilor economice din propria producţie pentru a produce alte bunuri nu reprezintă a. Dintre sectoarele instituţionale existente într-o economie, menajele se remarcă printr-un mare a. În acest sens o contribuţie esenţială se apreciază că au serviciile realizate de membrii menajului în cadrul convieţuirii lor, dar care sunt greu de evaluat în expresie valorică (v. Consum; Economie naturală).