joi

28 martie, 2024

12 august, 2020

Peste 1.000 de persoane au fost reţinute în a treia seară de proteste din Belarus, a anunţat Ministerul de Interne de la Minsk. De asemenea, un număr de 51 de protestatari şi 14 membri ai forţelor de ordine au fost răniţi în timpul protestelor.

Numărul total al celor reținuți de la începerea manifestațiilor împotriva președintelui autoritar Alexandr Lukașenko ajunge astfel la 6.000 de persoane.

Pentru prima oară de la declanșarea protestelor, poliţia a tras cu arme de foc în manifestanţi, în urma confruntărilor o persoană fiind rănită, scrie News.ro.


Începând de duminică seară, mii de oameni au ieșit pe străzi în mai multe orașe din Belarus pentru a protesta împotriva realegerii preşedintelui autoritar Alexandr Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani.

Dispersaţi în mod violent de Poliţie, cu grenade şi gloanţe de cauciuc, aceste manifestaţii s-au încheiat cu mii de arestări şi au provocat moartea unei persoane şi peste 250 de răniţi, potrivit cifrelor oficiale.

În noaptea de marţi spre miercuri, protestatarii „agresivi”, înarmaţi cu bastoane metalice, au atacat poliţişti la Brest, în sudul ţării, potrivit unui comunicat al Poliţiei din Belarus.

După împuşcături de avertizare „care nu i-au oprit” pe atacatori, poliţiştii „au fost nevoiţi să tragă cu arme de foc” pentru „a-şi proteja viaţa”, potrivit aceleiaşi surse. „Un agresor a fost rănit”, a precizat comunicatul.


Belarus a anunţat, luni, victoria clară a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la alegerile prezidenţiale, după o noapte marcată de manifestaţii antiguvernamentale la care poliţia a intervenit în forţă.

Actualul lider, aflat la putere de 26 de ani, a câştigat al şaselea mandat de preşedinte obţinând 80,23 la sută din totalul voturilor, potrivit rezultatelor oficiale.

Uniunea Europeană a denunţat, marţi, faptul că scrutinul prezidenţial din Belarus nu a fost “nici liber şi nici echitabil” şi a ameninţat cu sancţiuni împotriva responsabilor violenţelor.

”Alegerile nu au fost nici libere, nici echitabile. Vom face o examinare aprofundată a relaţiilor UE cu Belarus. S-ar putea, între altele, să luăm măsuri împotriva responsabililor pentru violenţele produse, arestările nejustificate şi falsificarea rezultatelor alegerilor”, au anunţat reprezentanţii celor 27 de state membre UE la finalul unei reuniuni desfăşurate marţi după-amiază.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. Comisia Electorală Centrală a anunţat că Aleksandr Lukaşenko a obţinut 80,23% din voturi în scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, iar principala sa adversară, Svetlana Tihanovskaia, 9,9%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: