miercuri

24 aprilie, 2024

6 august, 2012

Cursul de schimb se va situa la 4,65 lei/euro în septembrie şi la 4,6 lei/euro în decembrie, ca urmare a perioadei mai lungi de instabilitate politică şi a presiunilor externe, potrivit estimărilor BCR, însă va recupera în prima jumătate a anului următor, pentru a ajunge la 4,47 lei/euro în iunie.

„Noua noastră prognoză de curs valutar este de 4,65 lei/euro în septembrie şi 4,6 lei/euro în decembrie, ca urmare a prioadei de instabilitate mai lungă decât se estima iniţial şi a climatului extern nefavorabil”, afirmă analistul BCR Eugen Şinca, citat de Mediafax.

BCR anticipează că leul va recupera o parte din pierdere în prima jumătate a anului următor, cotaţia urmând să coboare la 4,48 lei/euro în martie şi 4,47lei/euro în iunie.


„Credem că BNR va păstra regimul de curs flotant administrat şi va limita o mişcare prea puternică a leului. Transferul dinspre curs spre inflaţie este puternic şi asimetric în România, iar preţurile de consum cresc imediat după o depreciere a leului. Dacă adăugăm şi posibila majorare a preţurilor alimentelor în a doua jumătate din 2012, precum şi majorările preţului reglementat la energie, avem ingredientele unei accelerări a inflaţiei pentru restul anului. Avansul inflaţiei şi ponderea ridicată a creditării în valută sunt motive importante pentru un curs de schimb stabil la actualul nivel”, a spus Şinca.

La închiderea şedinţei interbancare de luni, cotaţiile monedei naţionale oscilau în jurul nivelului de 4,57 lei/euro, într-o piaţă în care BNR a susţinut aprecierea leului prin vânzări de valută pe tot parcursul zilei, potrivit dealerilor.

În jurul orei 17:00, schimburile se perfectau la 4,5715 – 4,5740 lei/euro, mult sub nivelul de la aceeaşi oră de vineri, de 4,6375 – 4,6415 lei/euro.

În sesiunea de vineri, cursul BNR a urcat la 4,6481 lei/euro, un nou maxim istoric, ca urmare a tensiunilor politice. Leul şi-a reluat deprecierea după ce Curtea Constituţională a anunţat că a amânat decizia privind referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale.


Raportat la cursul de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro. Leul s-a depreciat însă accentuat de la începutul lunii iulie, cu circa 4,45 lei/euro, cu până la 4,4%, din cauza turbulenţelor politice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: