Companiile europene care speră anul acesta să își finanţeze operațiuni pe pieţele obligaţiunilor se confruntă cu o creştere bruscă a costurilor îndatorării după semnalul dat de BCE privind trecerea la o politică monetară mai strictă, transmite Reuters.
Emisiunile de obligaţiuni reprezintă o sursă importantă de finanţare pentru companii şi au crescut în importanţă în raport cu împrumuturile bancare din zona euro, în special după criza financiară.
Surprinse de tonul mai ferm al preşedintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, după şedinţa de politică monetară a băncii din februarie – care a deschis uşa creşterii ratelor dobânzilor în acest an – obligaţiunile firmelor europene cu rating recomandat pentru investiţii au înregistrat o creştere a randamentelor cu 0,6 puncte procentuale.
Creditarea în euro a fost mai puţin afectată de volatilitatea din ianuarie provocată de SUA.
Aceste scăderi s-au accelerat după declaraţiile de la BCE, iar randamentele s-au dublat în acest an până la 1,18%, cel mai ridicat nivel atins din mai 2020.
Nivelul este încă extrem de scăzut, dar o creştere bruscă a costurilor de împrumut este semnificativă. Dacă tendinţa va continua, poate afecta capacitatea companiilor de a investi, în cele din urmă încetinind creşterea economică, astfel încât băncile centrale urmăresc cu atenţie spread-urile creditelor.
Aproape jumătate dintre investitorii din sondajul BofA realizat în rândul investitorilor în februarie au spus că o creştere a spread-urilor obligaţiunilor cu rating recomandat investiţiilor la 1,50-1,75 puncte procentuale, de la aproximativ 1,10 bps în prezent, ar determina un ton mai conciliant din partea BCE.
Un boom de fuziuni şi achiziţii şi nevoia de investiţii de capital au fost văzute de mulţi ca ducând la o creştere a vânzărilor de obligaţiuni corporative europene în acest an. JPMorgan, de exemplu, se aşteaptă la o emisiune record de 645 de miliarde de euro de obligaţiuni al unor companii cu rating recomandat investiţiilor.