vineri

26 aprilie, 2024

29 iunie, 2020

Banca Centrală Europeană (BCE) analizează posibilitatea reducerii ”dependenței” deciziilor de politică monetară din zona euro de agențiile de rating, a declarat duminică guvernatorul Băncii Franței, Villeroy de Galhau, într-un interviu acordat presei germane, citat de Bloomberg.

Șeful băncii centrale franceze, Villeroy de Galhau, a nuanțat intențiile BCE de a cumpăra acțiuni cu rating ”junk” (nerecomandate investițiilor) în cadrul programului de relaxare cantitativă lansat în contextul pandemiei Covid-19.

”Dezbaterea nu este, probabil, urgentă”, a comentat de Galhau în presa germană. În același timp, el a precizat că BCE trebuie să analizeze dacă și cum poate reduce dependența politicii monetare de deciziilor agențiilor de rating.


”Exclud posibilitatea de a achiziționa acțiuni care erau clasificate junk înainte de criză”, a declarat Villeroy de Galhau. ”Pe de altă parte, dacă agențiile de rating retrogradează, în contextul crizei, companii solide, acest lucru poate ranforsa o tendința deja negativă”, a adăugat el.

Decidenții politicii monetare europene nu au achiziționat încă așa-numiți ”îngeri căzuți” – bonduri ale companiilor care și-au pierdut statutul ”recomandat investițiilor” din cauza pandemiei.

Specialiștii au speculat însă că se va ajunge în acest punct, după ce consiliul de guvernatori al BCE a decis în aprilie să înlesnească reglementările în acest sens, în sensul de a accepta astfel de bonduri drept colateral din partea băncilor.

Villeroy de Galhau a mai precizat în cadrul interviului că recenta prognoză a Fondului Monetar Internațional (FMI), a unei scăderi de 10,2% din PIB în zona euro în acest an, este prea pesimistă.


Guvernatorul francez a avertizat totodată că statele din zona euro ar trebui să lucreze la reducerea nivelului deficitelor, odată cu trecerea pandemiei. ”Europa nu trebuie să repede greșelile de acum 10 ani când consolidarea datoriilor publice a început mult prea repede”, a avertizat totuși oficialul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: