Contrar predicţiilor pesimiste făcute la începutul anuluin 2012, privind posibila prăbuşire a euro, zona euro a supravieţuit intactă, dar moneda unică este încă “la terapie intensivă”, scrie BBC, într-un comentariu.
Întrebat, recent, cât am parcurs din criza economică, ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schaeuble, a spus că, după părerea sa, probabil am parcurs cam 50-60% din “traseu”.
Semnale pozitive
În primul rând, pentru cei care văd paharul pe jumătate plin
Liderii europeni au demonstrat că sunt absolut angajaţi să apere moneda euro şi pieţele au început să-i creadă.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a fost vedeta anului. Promiţând că va face tot ceea ce e necesar pentru a apăra moneda euro, a făcut să scadă costurile de împrumut ale unor ţări ca Spania sau Italia. Promisiunea sa nu a fost testată încă, dar pieţele sunt precaute în a paria împotriva BCE. Răspunsul de acum la întrebarea adesea pusă în ultima vreme: “Cine se află în spatele monedei euro?” este “BCE”.
Una dintre agenţiile de rating spunea că “viitorul euro se va decide la poarta Romei”. Sub conducerea premierului Mario Monti, costurile de împrumut ale Italiei au scăzut şi reformele sunt puse în aplicare. Europa s-a angajat să creeze o uniune bancară şi un supervizor european pentru marile bănci. Acestea presupun un transfer însemnat de autoritate naţională către o instituţie europeană – BCE. Având în vedere că băncile au fost în centrul crizei financiare, acesta este un pas semnificativ.
După ce va fi funcţional mecanismul de supervizare, băncile vor putea cere direct bani de la fondul permanent de ajutorare, Mecanismul European de Stabilitate (ESM). Ar trebui ca acest lucru să pună capăt implicării guvernelor, astfel încât acestea să nu se îndatoreze şi mai mult.
Grecia nu a părăsit zona euro, aşa cum spuneau oficiali germani, în vară. Cuvântul Grexit nu se mai aude în ultima vreme, iar premierul elen este considerat “serios şi de încredere”. Angela Merkel va fi aproape sigur realeasă cancelar al Germaniei, în septembrie, deşi acest lucru s-ar putea să o facă şi mai precaută pe termen scurt.
Semnale negative
În al doilea rând, pentru cei care văd jumătatea goală a paharului.
Dacă te uiţi la economia reală, perspectiva pentru 2013 este sumbră. Multe ţări se îndreaptă spre recesiune şi şomajul este încă în creştere. Problemele Greciei au fost doar amânate, pentru că nimeni nu crede că datoriile sale sunt sustenabile – mai devreme sau mai târziu acestea vor trebui şterse. Contribuabilii germani, la un moment dat, este foarte probabil că vor fi anunţaţi că pierd bani în Grecia.
Economia Spaniei este în declin. Aproape nimeni nu se aşteaptă să iasă din recesiune în 2013. Rămîne întrebarea: va avea nevoie de un nou împrumut extern? Problema nu este încă rezolvată, iar tabloul social este din ce în ce mai trist, demonstraţiile de amploare devin tot mai violente.
Italia a intrat într-o perioadă de instabilitate politică. Sivio Berlusconi s-ar putea să nu mai fi actorul principal în piesă, dar să facă încă jocurile de putere. Mario Monti poate că va fi viitorul lider, dar reformele sunt mai puţin impresionante decât se anunţase, iar Italia este blocată în recesiune.
Franţa este ţara care dă dureri de cap Germaniei. Oficialii de la Berlin cred că primele luni ale lui Francois Hollande în funcţie au fost o oportunitate pierdută de către autorităţi. Noul poşedinte a făcut promisiuni în campania electorală, dar criticii vor să vadă că există un angajament de a moderniza Franţa cu reforme structurale.
A fost un an mai mult decât se aştepta Europa, dar anul 2013 este plin de provocări. Dacă accepţi, aşa cum face un oficial german, că 50% din politica economică este psihologică, atunci atmosfera va fi mai plină de speranţă ca până acum. Secretul pentru 2013 este petreci mai puţin timp privind spre schimbări instituţionale şi mai mult la economia reală.
Un răspuns
Mai pe scurt…
Vesti bune: au zis unii ca vor face tot ca sa nu fie rau
Vesti rele: realitatea economica si politica.
Aha… si paharul e pe jumatate gol si marmotele invelesc ciocolata in staniol