vineri

26 aprilie, 2024

20 iulie, 2019

Franța și Germania au condamnat, sâmbătă,  sechestrarea petrolierului Stena Impero, aflat sub pavilion britanic, în Strâmtoarea Ormuz, de către Gardienii Revoluției din Iran, corpul militar de elită aflat direct sub comanda liderului suprem iranian, ayatolahiul Ali Khamenei.

Cele două țări, ca și Marea Britanie, susțin în continuare acordul de denuclearizare a Iranului, denunțat de Statele Unite.

„Am primit cu mare îngrijorare vestea sechestrării unui vas britanic de către forțele iraniene.(…) Condamnăm cu putere acest act și ne exprimăm solidaritatea cu Regatul Unit”, a anunțat Ministerul de Externe francez, citat de Reuters.


Escaladarea suplimentară a tensiunilor „ar fi foarte periculoasă și ar submina toate eforturile de a găsi o soluție la criza curentă” din regiune, a spus și un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.

Răzbunarea petrolierelor

Petrolierul britanic Stena Impero a fost reţinut şi percheziţionat vineri de forţa navală a Gardienilor Revoluţiei, care a invocat „nerespectarea codului maritim internaţional”.

Un alt petrolier sub pavilion britanic părea să aibă aceeași soartă, dar a fost eliberat ulterior.

Prin Strâmtoarea Ormuz se transportă o cincime din petrolul livrat lumii și o treime din cel transportat pe cale maritime.


Acuzațiile iraniene au fost dezmințite. Sechestrarea a survenit la câteva ore după decizia Curţii Supreme din Gibraltar de a prelungi cu 30 de zile reţinerea petrolierului iranian Grace 1, reținută în 4 iulie de către autorităţile teritoriului britanic din sudul Spaniei, sub suspiciunea de livrare de petrol Siriei, cu încălcare sancţiunilor UE.

Marţi, liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a declarat că Iranul va răspunde „la momentul şi locul potrivit”.

Ministrul de Externe britanic Jeremy Hunt a acuzat Iranul de o replică de tip dinte pentru dinte, cu toate că decizia autorităților din Gibraltar a fost legală.

„Ce s-a întâmplat ieri (vineri) în Golf exprimă semne îngrijorătoare că Iranul poate alege o cale periculoasă de comportament ilegal şi destabilizator”. Reacția va fi „ponderată dar fermă”, a declarant Jeremy Hunt, sâmbătă, citat de Reuters.

Recrudescența tensiunilor geopolitice din regiunea Golfului Persic şi strâmtoarea Ormuzare a fost declanșată de retragerea SUA din acordul de denuclearizare militară a Iranului, care ridica sancțiunile împotriva acestei țări.

Replica americană

SUA au acuzat Iranul cî nu respect acordul și şi-au întărit desfăşurarea militară.

Pentagonul a anunțat, vineri, că va desfășura personal și echipament militar în Arabia Saudită, pentru prima dată după retragerea din 2003 a trupelor găzduite din 1991, cu ocazia războiului din Irak.

De asemenea, SUA monitorizează aerian situația curentă din Strâmtoarea Ormuz.

„Avem avioane de patrulare care operează în spaţiul aerian internaţional monitorizând situaţia din strâmtoarea Ormuz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului central american Earl Brown, citat de DPA și Agerpres.

Președintele american Donald Trump l-a autorizat pe senatorul Rand Paul, un aliat republican şi un sceptic al războiului, să angajeze discuţii cu Iranul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: