sâmbătă

27 aprilie, 2024

3 august, 2011

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, la postul B1TV, că nu va desemna un prim-ministru de la Uniunea Social Liberală, dacă aceasta va obţine 50%+1 la alegerile parlamentare, dar partidele care compun USL nu vor fi fuzionat în prealabil.

”Trebuie citit cu multă atenţie articolul 103 din Constituţie. Să fie atenţi că în Constituţia României se vorbeşte despre partidul care obţine 51% şi nu de alianţe. Dacă fuzionează PNL cu PSD, e altceva, dacă fuzionează şi obţin 51%, sunt pe articolul 103, dar ca alianţă au o mare problemă”, a interpretat Băsescu.

El a subliniat că nu şi-ar dori o coabitare cu USL la guvernare după alegerile legislative din 2012.


”Am mai coabitat cu guvernul Tăriceanu, susţinut de PSD. Sigur că nu-mi convine, dar electoratul va decide în ce formulă se vor aşeza lucrurile”, a mai spus şeful statului.

De asemenea, a apreciat că social-democratul Adrian Năstase a fost un bun prim-ministru, însă despre liberalul Călin Popescu-Tăriceanu şeful statului a spus că ar fi fost ”catastrofal”.

”Tăriceanu a fost un premier catastrofal! N-am reuşit să spun acest cuvânt despre nici un alt prim-ministru. Adrian Năstase a fost un premier bun, pe când Tăriceanu a guvernat cu o furie extraordinară împotriva viitorului României – să ai asemenea creştere economică şi să faci deficit bugetar de 5,4 %, 9 miliarde de euro? Să împrumuţi aceşti bani, să dai pomeni electorale, să câştigi alegerile este de neconceput”, a declarat Băsescu, la postul B1TV.

Băsescu: Vor fi companii de stat lăsate să dea faliment

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Radio România Actualităţi, că unele companii de stat cu datorii foarte mari vor fi lăsate să falimenteze, astfel încât creditorii să-şi poată recupera banii din masa credală constituită la faliment.


”Eu nu exclud posibilitatea ca unele din aceste regii de stat să fie lăsate să intre în faliment. Încă nu s-a stabilit o listă, dar Guvernul, neavând posibilitatea să plătească datoriile acestor regii, va trebui să creeze posibilitatea ca firmele creditoare să vină la masa credală şi, din vânzarea activelor, companiei de stat să-şi acopere datoriile. Este un proces care o să apară cu certitudine”, a spus Băsescu.

El a subliniat că Guvernul nu va mai scoate din impas orice companie de stat.

”Nu mai putem tolera cangrene în economie, va rămâne o amintire faptul că Guvernul scoate din dificultate orice companie”, a spus Băsescu.

Şeful statului îi învinovăţeşte pe managerii numiţi politic pentru pierderile companiilor de stat şi susţine că aceste deficienţe vor fi îndreptate prin intriducerea managementului privat.

”Uitaţi-vă la bilanţul lor, nu numai că nu fac profit, dar nu-şi plătesc nici furnizorii, împiedică sectorul privat. Şi atunci, dacă vedem că a mers prost în sistemul acesta, propunerea a fost hai să încercăm măcar cu o parte din companii să privatizăm managementul, să spunem că nu ne convine să privatizăm compania”, a susţinut şeful statului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: